Acum 20 de ani, pe 7 aprilie 1994, începea în Rwanda una dintre cele mai negre pagini ale istoriei contemporane: genocidul care a făcut aproximativ 800 de mii de victime. Masacrul a fost amintit şi de către Papa Francisc la Rugăciunea Angelus de duminică. În Rwanda genocidul va fi comemorat printr-o săptămână de doliu naţional şi o lună de activităţi culturale şi religioase.
Actualul preşedinte al Rwandei, Paul Kagame, a adus acuze Franţei şi Belgiei pentru rolul pe care l-ar fi jucat în pregătirea politică a genocidului. În replică, autorităţile de la Paris şi-au anulat participarea la ceremonii. Preşedintele Conferinţei Episcopale din Rwanda, mons. Smaragde Mbonyintege, care a fost în vizită ad limina la Roma acum câteva zile, a vorbit la Radio Vatican despre procesul de reconciliere şi despre rolul pe care-l are Biserica.
„Problema reconciliere a fost un punct forte şi am reamintit cum Ioan Paul al II-lea a fost alături de noi în momentele dificile pentru a ne sprijini. Plecând de la acest aspect, Papa Francisc ne-a încurajat să continuăm procesul de reconciliere şi am vorbit şi despre reconstrucţia Bisericii noastre. Acesta ne-a întrebat încotro se îndreaptă Biserica noastră, iar noi i-am spus că în perioada următoare vom face o analiză a situaţiei”.
Papa v-a cerut să fiţi o Biserică unită. Ştim că în timpul genocidului, unii membrii ai Bisericii au fost criticaţi, în timp ce alţii au fost lăudaţi pentru reacţia lor împotriva acestei drame. În mod concret, care este concluzia dvs.?
„Pentru noi, bilanţul este pozitiv. Rwandezii trăiesc în pace şi au înţeles răul pe care l-a făcut extremismul etnic. Cred că ne-am învăţat lecţia ca popor şi ca Biserică, întrucât nu mai dorim să ajungem la o astfel de situaţie. Guvernul actual, care doreşte unitatea naţională şi reconcilierea, pace şi dreptate, face paşi importanţi şi în mediul economic. Totuşi, acest lucru nu exclude rănile care există. Nu înseamnă nici că nu mai există săraci: sunt şi au nevoie de toată atenţia noastră. Suntem însă convinşi că drumul pe care-l facem, învăţându-ne lecţia din acele momente tragice, ne va ajuta să ne reconstruim ca popor şi ca Biserică”.
Cum poate Biserica din Rwanda să contribuie la reconstrucţia ţării şi să ajute în procesul de reconciliere?
„Misiunea noastră este să vorbim despre unitate, despre reconciliere. Este adevărat că Biserica a fost acuzată, dar, de multe ori, a fost vorba de neînţelegeri. Persoanele nu au găsit ceea ce se aşteptau de la Biserică, iar uneori au găsit creştini bănuiţi de genocid. Chiar dacă a fost doar unul sau zece, erau consideraţi Biserica. Noi spunem însă nu: Biserica şi-a pierdut de două ori fiii. I-a pierdut pe cei care au fost victimele genocidului, dar şi pe călăii care şi-au abandonat credinţa şi rădăcinile creştine. Aceasta este suferinţa Bisericii Catolice din Rwanda”.
Care sunt semnele de speranţă pentru ţara dvs.?
„Faptul că oamenii reuşesc să convieţuiască împreună. După ce unii s-au mărturisit în faţa tribunalului popular Gacaca şi şi-au cerut iertare, s-au întors să trăiască alături de ceilalţi şi, în ciuda rănilor care există, să lucreze împreună cu ceilalţi. Acestea sunt semne de speranţă. Mai ales în Bisericile noastre, începând de la comunităţile ecleziale de bază, am reuşit să-i unim pe toţi creştinii pentru a reînvia viaţa creştină. Toate acestea sunt semne de speranţă”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
