”Nimeni să nu spună: nu mă privește”. În vederea Zilei pentru Viața Consacrată din 2022, conducerea Congregației de profil a transmis o scrisoare tuturor persoanelor consacrate. Dacă anul trecut, scrisoarea pentru această ocazie avea la bază orizontul comuniunii, actualul parcurs sinodal a scos în evidență importanța participării. Ziua pentru Viața Consacrată a fost înființată de Sfântul Ioan Paul al II-lea și se marchează anual pe 2 februarie, sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu.
Pe 2 februarie, sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu, Biserica catolică marchează anual și Ziua pentru Viața Consacrată. Înființată de Sfântul Ioan Paul al II-lea, această Zi specială a ajuns în 2022 la cea de-a 26-a ediție anuală. Cu această ocazie, papa Francisc celebrează Sfânta Liturghie în bazilica San Pietro.
Congregația pentru Institutele de Viață Consacrată și Societățile de Viață Apostolică a trimis o scrisoare tuturor persoanelor consacrate în care se exprimă speranța ca această Zi specială să constituie pentru toate comunitățile și diecezele ”o oportunitate de întâlnire, marcată de fidelitatea lui Dumnezeu care se manifestă în statornicia plină de bucurie a atâtor bărbați și femei, consacrați și consacrate din institutele de viață consacrată, călugărești, contemplative, în institutele seculare și în noile institute, cele care fac parte din Ordo virginum, eremiți, membri ai societăților de viață apostolică din toate timpurile”.
Dacă anul trecut, afirmă în scrisoare prefectul Congregației, card. Joao Braz de Aviz, persoanele consacrate au primit îndemnul de practica ”spiritualitatea de comuniune”, anul acesta se ține cont de actualul parcurs sinodal, care are ca temă ”Pentru o Biserică sinodală: comuniune, participare și misiune”, drept care se scoate în evidență al doilea cuvânt al temei generale, ”participare”. Persoanele consacrate sunt îndemnate, de aceea, să facă propria parte, să participe, întocmai, din convingerea că ”nimeni să nu se excludă, nici să se simtă exclus de la acest drum; nimeni să nu se gândească: nu mă privește. Tuturor se cere să intre în dinamismul de reciprocă ascultare, condus la toate nivelurile Bisericii, implicând întregul popor al lui Dumnezeu”.
”Mai întâi de toate”, se subliniază în scrisoare, ”este vorba de un drum care interpelează orice comunitate vocațională în însăși ființa ei de expresie vizibilă a unei comuniuni de iubire, oglindire a relației trinitare, a bunătății și frumuseții ei, capabilă să trezească noi energii pentru a ne confrunta concret cu momentul actual. Dacă mergem din nou la chemarea noastră vocațională, regăsim bucuria pentru faptul de a ne simți și de a fi parte dintr-un plan de Iubire, pentru care alți frați și surori, înainte de noi și împreună cu noi, și-au pus viața la dispoziție. Cât de mult entuziasm la începuturile poveștii noastre vocaționale, câtă uimire în a descoperi că Domnul mă cheamă și pe mine ca să realizeze acest vis de bine pentru omenire! Să revigorăm și să îngrijim apartenența noastră”, se citește în scrisoare, ”pentru că, o știm foarte bine, cu timpul riscă să-și piardă tăria, mai ales atunci când înlocuim atracția unui NOI cu tăria unui EU”.
Scrisoarea continuă cu unele concretizări ale participării, prima dintre acestea fiind apartenența la un proiect împărtășit, din convingerea că ”trupul și mădularele, pentru a fi în viață, trebuie să fie unite” (papa Francisc, Audiență, 19 iunie 2013). În al doilea rând, participarea devine responsabilitate, iar în lumina parcursului sinodal, aceasta începe, de fapt, înăuntrul nostru, ”cu o schimbare de mentalitate, cu o convertire personală, în comunitate sau în fraternitate, în interiorul casei, în munca desfășurată, în structurile noastre”. În fine, participarea devine coresponsabilitate, care constituie, pentru a spune astfel, un adevărat stil de a fi și de a face: ”mai înainte de a fi raportată la organizarea și funcționarea Bisericii, aceasta trebuie să aibă ca referință însăși natura ei, comuniunea, și sensul ei ultim: visul misionar de a ajunge la toți oamenii, de a avea grijă de toți oamenii, de a se simți cu toții frați și surori, împreună în viață și în istorie, într-o istorie care este, de fapt, istoria mântuirii. Să mergem împreună”, se spune la finalul scrisorii, și ”să încredințăm pașii noștri Fecioarei Maria, femeia solicitudinii, invocând asupra fiecăruia binecuvântarea Domnului”.
