Din istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică [16] Cultul Sf. Anton de Padova

Pe lângă cultul sfinților tradiționali răsăriteni, în secolul al XX-lea s-a răspândit în Biserica Greco-Catolică devoțiunea față de unii sfinți apuseni romano-catolici.

Sf. Anton de Padova (1195-1231) - un călugăr franciscan portughez răposat în Italia la Padova, comemorat în 13 iunie, mare predicator, făcător de minuni, este unul dintre cei mai îndrăgiți sfinți de către credincioșii catolici, imaginea și statuile sale aflându-se aproape peste tot. Popularitatea de care se bucură i-a adus-o tocmai faima minunilor sale. Rugăciunea către Sf. Anton este o particularitate a pietăţii în mediul greco-catolic. Astfel, acestei rugăciuni îi este specifică rugăciunea de nouă zile sau „novena de nouă zile de marţi” (ziua de marţi fiind ziua de naştere a Sf. Anton).

În Biserica Greco-Catolică întâlnim prin anii 1930 chiar o polemică ce ține de devoțiunea față de Sfântul Anton. Unui autor care nu este de acord cu introducerea unor inovaţii fără avizul superiorităţii bisericeşti şi care cere să se respecte rânduielile proprii răsăritene, îi răspunde un altul afirmând că „nici cultul Sfântului Anton în Biserica Greco-Catolică şi nici alte devoţiuni nu au fost aprobate de vreun Conciliu Provincial, ci s-au introdus de jos în sus, iar ierarhii acestei Biserici nu i-au pedepsit pe acei buni preoţi care au întors suflete de pe calea pierzării prin mijlocirea acestor inovaţii” („Unirea”, Blaj, nr. 14, nr. 18, 1940). Însă, constatăm că aprobarea forurilor superioare totuși există. De exemplu, cărţile despre cultul Sf. Anton de Padova care se tipăresc în Mănăstirea baziliană de la Bixad în perioada interbelică apar cu specificarea: cu aprobarea sfintei Episcopii a Maramureşului. Episcopul Alexandru Nicolescu al Lugojului oferă date biografice şi îndemnuri preoţilor săi din viaţa sfântului Anton de Padova. Cu binecuvântarea episcopului Valeriu Traian Frenţiu de Oradea (1922-1948) în eparhia de Oradea au fost introduse în cult devoţiunile faţă de Sf. Anton de Padova, Sfânta Tereza de Lisieux etc. Un alt autor continuă, întrebând retoric că, dacă românii greco-catolici nu ar trebui să-l cinstească pe Sf. Anton de Padova, atunci care sunt sfinţii, după anul 1054, pe care ar putea să-i cinstească? Dacă greco-catolicii nu pot prelua cultul sfinţilor apuseni, pe sfinţii ortodocşi nu-i pot introduce, atunci ar însemna că, pentru Biserica Greco-Catolică, a doua notă a Bisericii – sfinţenia – s-a încheiat doar cu cele opt veacuri prime. Intervine un altul şi remarcă faptul nu e bine să fie abandonate rânduielile ritului propriu pentru altele, întrucât pot apărea situaţii de inversare sau răsturnare de valori, precum cazul conform căruia se întâmplă că unii greco-catolici ţin postul Sf. Anton marţea, specific tradiţiei romano-catolice, dar uită de obligativitatea de a posti miercurea şi vinerea, spunând că mănâncă ce pot şi ce au.

Apar în această perioadă diferite broșuri care propagă cultul Sfântului Anton de Padova. Printre acestea amintim cartea călugărului bazilian, care înainte de a se călugări a fost un apreciat ziarist laic, Fr. A[rsenie], Sfântul Anton de Padua, Bixad, 1937, şi o altă carte, Făcătorul de minuni Sf. Anton de Padua, Oradea, 1938, din care reiese că cultul Sf. Anton s-a răspândit la românii greco-catolici încă înaintea de apariţia propriu-zisă a cărților dedicate lui. Această ultimă carte a fost editată de părinţii franciscani români uniţi de la Drăgeşti (Bihor), de Ion Gârleanu OFM, făcând un serviciu unuia dintre cei mai mari sfinți din familia franciscană, dar şi un serviciu creştinesc cinstitorilor sfântului.

Cultul Sf. Anton s-a exprimat prin rugăciunile adresate acestuia prezente în cărţile de rugăciuni ale credincioşilor greco-catolici. Spre exemplu, în Acatistier. Carte de rugăciuni, Tip. Seminarului Teologic gr.-cat., Blaj, 1936, apărută cu binecuvântarea Preaveneratului Ordinariat arhiepiscopesc gr.-cat. de Alba Iulia şi Făgăraş, o ediţie cu multe adăugiri faţă de cele precedente, întâlnim Rugăciuni diverse către diferiţi sfinţi (Ioan Botezătorul, Iosif, Petru, Pavel), printre care îl găsim şi pe Anton de Padova, rugăciune care nu există în ediția cărții din 1913. Cultul Sf. Anton s-a exprimat într-o măsură redusă şi prin veneraţia sporadică a statuilor acestuia, aşezate în stânga sau în dreapta pronaosului unor biserici greco-catolice, cu precădere la oraşe, după modelul bisericilor romano-catolice.

În concluzie, observăm că adoptarea cultului sf. Anton de Padova este dată de dezvoltarea constantă și progresivă a identității catolice, prin racordarea la patrimoniul sfinților occidentali. Introducerea Sf. Anton de Padova în  calendarul oficial al Bisericii Greco-Catolice este o realitate ce aparţine perioadei de după 1990 şi este ilustrativă pentru evoluţia spiritualităţii greco-catolice şi a percepţiei asupra locului acestei Biserici în cadrul Bisericii Catolice (Cf. Anton Rusal, Pietate și devoțiuni. Istoria vieții spirituale în Biserica Greco-Catolică din România (1918-1948). Vol. 1: Spiritualitatea laicală, Ed. Globe Edit, Beau Bassin, 2020).

Anton Rus, Facultatea de Teologie Greco-Catolică, Blaj