“Maria Neprihănită nu are ochi pentru ea însăși. Aceasta este adevărata smerenie: să nu ai ochi pentru tine însuți, ci pentru Dumnezeu și pentru ceilalți”. Astfel a evidențiat Sfântul Părinte, la începutul cuvântului de învățătură care a însoțit rugăciunea antifonului marian “Angelus”, din Piața San Pietro, de miercuri, 8 decembrie 2021, în solemnitatea Neprihănita Zămislire.
Evanghelia din liturgia zilei, din solemnitatea Neprihănita Zămislire a Fericitei Fecioare Maria, ne duce în casa Preacuratei, din Nazaret, unde a primit vestirea îngerului (cf. Lc 1,26-38). Între pereții casei, o persoană se face cunoscută mai bine decât în altă parte. Și tocmai în această intimitate domestică, Evanghelia ne oferă un detaliu care dezvăluie frumusețea inimii Mariei ” – a explicat papa Francisc, oprindu-se asupra înțelesului expresiei „plină de har”.
“Îngerul” – a continuat – “o numește ‘plină de har’. Dacă este plină de har, înseamnă că Fecioara Maria este lipsită de rău, este fără păcat, imaculată. Și, la salutul îngerului, Maria ‘s-a tulburat’ – după cum spune textul – " (Lc 1,29). Ea nu este doar surprinsă, ci și tulburată. Primirea de mari saluturi, onoruri și complimente riscă uneori să provoace lăudăroșenie și îngâmfarea. Să ne amintim că Isus nu este blând cu cei care caută salutul în piețe, adularea, vizibilitatea (cf. Lc 20,46). Maria, pe de altă parte, nu se înalță, ci este tulburată; în loc să simtă plăcere, ea simte uimire. Salutul îngerului pare mai mare decât ea. De ce? Pentru că se simte mică în interior, iar această micime, această umilință atrage privirea lui Dumnezeu.”
Pontiful a evidențiat că, între zidurile casei din Nazaret, “vedem un aspect minunat al inimii Mariei: după ce a primit cel mai înalt dintre complimente, ea este tulburată pentru că simte că i se atribuie ceea ce ea nu și-a atribuit. De fapt, Maria nu-și atribuie prerogative, nu pretinde nimic, nu-și atribuie niciun merit. Ea nu se măgulește, nu se înalță. Pentru că, în smerenia ei, știe că primește totul de la Dumnezeu. Prin urmare, este liberă de ea însăși, total îndreptată către Dumnezeu și către ceilalți. Maria Neprihănită nu are ochi pentru ea însăși. Aceasta este adevărata smerenie: să nu ai ochi pentru tine însuți, ci pentru Dumnezeu și pentru ceilalți”.
„Să ne amintim – a continuat pontiful – că această desăvârșire a Mariei, cea plină de har, este declarată de înger între zidurile casei sale: nu în piața principală din Nazaret, ci acolo, în ascuns, în cea mai mare smerenie”. „În acea căsuță din Nazaret a bătut cea mai mare inimă pe care a avut-o vreodată vreo creatură” – a spus pontiful.
„Dragi frați și surori” – a continuat – „aceasta este o veste extraordinară pentru noi! Pentru că ne spune că Domnul, pentru a face minuni, nu are nevoie de mijloace mari sau de capacitățile noastre înalte, ci de smerenia noastră, de deschiderea noastră față de El și față de ceilalți. Prin acest anunț, între pereții săraci ai unei case mici, Dumnezeu a schimbat istoria. Și astăzi vrea să facă lucruri mărețe cu noi, în viața noastră de zi cu zi: în familie, la serviciu, în mediul nostru cotidian. Acolo, mai mult decât în marile evenimente ale istoriei, îi place harului lui Dumnezeu să lucreze. Dar, mă întreb, credem noi acest lucru? Sau credem că sfințenia este o utopie, ceva pentru cei specializați în materie, o iluzie pioasă incompatibilă cu viața obișnuită?”
„Să-i cerem Maicii Domnului un har” – a spus pontiful în încheierea cuvântului de învățătură care a însoțit rugăciune antifonului marian „Îngerul Domnului” să ne elibereze de ideea înșelătoare că Evanghelia este ceva iar viața este altceva; să ne umple cu entuziasm pentru idealul de sfințenie, care nu este o chestiune de iconițe și imagini sfinte, ci constă în trăirea zilnică a ceea ce ne este dat, cu smerenie și plini de bucurie, liberi de noi înșine, cu privirea îndreptată spre Dumnezeu și spre aproapele pe care îl întâlnim. Să nu ne pierdem curajul: Domnul ne-a dat tuturor o stofă bună pentru a țese sfințenia în viața noastră de zi cu zi! Și când suntem asaltați de îndoiala de a nu reuși, de tristețea de a fi nepotriviți, să ne lăsăm priviți de "ochii milostivi" ai Maicii Domnului, pentru că nimeni care a cerut ajutorul ei nu a fost vreodată abandonat!
După „Angelus”, evocarea călătoriei apostolice în Ciprul și Grecia
După rugăciunea antifonului marian „Angelus”, papa Francisc a vorbit despre călătoria apostolică în Cipru și Grecia, de unde s-a întors în urmă cu două zile (luni, 6 decembrie a.c.).
„Îi mulțumesc Domnului pentru acest pelerinaj, vă mulțumesc tuturor pentru rugăciunea care m-a însoțit; populației din cele două țări dragi și autorităților civile și religioase pentru afecțiunea și bunătatea cu care m-au primit. Tuturor le repet: vă mulțumesc!” – a spus Sfântul Părinte.
„Cipru” – a continuat – „este o perlă a Mediteranei, o perlă de o frumusețe rară, dar poartă amprenta sârmei ghimpate, suferința unui zid despărțitor. În Cipru, m-am simțit ca într-o familie; am aflat, în toți, frați și surori. Păstrez în inimă fiecare întâlnire, în special Sfânta Liturghie de pe stadionul din Nicosia. M-a emoționat dragul meu frate ortodox Chrysostomos, când mi-a vorbit despre Biserica Mamă: ca și creștini mergem pe drumuri separate, dar suntem copiii Bisericii lui Isus, care este Mamă și care ne însoțește, ne protejează, ne face să mergem înainte, cu toții frați. Speranța mea pentru Cipru este ca această țară să fie întotdeauna un laborator al fraternității, unde întâlnirea să prevaleze asupra confruntării, unde fratele să fie primit, mai ales atunci când este sărac, abandonat, migrant. Repet că, în fața istoriei, în fața chipurilor celor care emigrează, nu putem să tăcem, nu putem să ne facem că nu vedem.
În Cipru, ca și în (n.n. insula elenă) Lesbos, am putut să privesc în ochi această suferință: vă rog, să-i privim în ochi pe cei dați la o parte pe care-i întâlnim, să ne lăsăm provocați de chipurile copiilor, de fiii migranților disperanți, pentru a ne trezi din somnul obișnuinței.”
„Apoi” – a mai spus pontiful – „mă gândesc cu recunoștință la Grecia. Și acolo am avut parte de o primire fraternă. La Atena, m-am simțit cufundat în măreția istoriei, în memoria Europei: umanism, democrație, înțelepciune, credință. Și acolo am trăit mistica fraternității: la întâlnirea cu frații mei episcopi și cu comunitatea catolică, la Sfânta Liturghie solemnă, celebrată în ziua Domnului și apoi, la întâlnirea cu tinerii veniți din atâtea locuri, unii de foarte departe, pentru a trăi și a împărtăși bucuria Evangheliei. Și am trăit, de asemenea, harul de a-l îmbrățișa pe dragul arhiepiscop ortodox Ieronymos: mai întâi m-a primit în casa lui, iar a doua zi a venit să mă viziteze. Păstrez în inimă această fraternitate .
Îi încredințez Maicii Domnului numeroasele semințe de întâlnire și de speranță pe care Domnul le-a împrăștiat în acest pelerinaj. Vă rog să vă rugați în continuare să vă rugați ca ele să încolețească în răbdare și să înflorească în încredere”.
Încheierea Anului dedicat Sfântului Iosif
De asemenea, papa Francisc a amintit că, în data de 8 decembrie a.c., se încheie Anul dedicat Sfântului Iosif, patron al Bisericii universale. Totodată, pontiful a amintit că în data de 10 decembrie, se încheie Jubileul Lauretan, început la 8 decembrie 2019. „Fie ca harul acestor evenimente să continue să lucreze în viețile noastre și în viețile comunităților noastre. Fie ca Fecioara Maria și Sfântul Iosif să ne călăuzească pe calea sfințeniei!” – a mai spus papa Francisc, după rugăciunea antifonului marian „Îngerul Domnului”, de miercuri, 8 decembrie 2021, din Piața San Pietro, în solemnitatea Neprihănita Zămislire a Fericitei Fecioare Maria.
