Acum mai bine de un secol, un englez inventa eugenetica pentru a desemna o naştere bună, o ereditate nobilă (Francis Galton), fondând o nouă ştiinţă care încerca să promoveze îmbunătăţirea caracteristicilor rasei umane şi răspândirea caracteristicilor considerate bune pentru omenire. Această ambiţie a condus la ceea ce istoria împarte astăzi în eugenism pozitiv şi eugenism negativ. Eugenismul negativ constă în evitarea sau interdicţia ca oameni „nevaloroşi” să-şi continue existenţa sau să transmită generaţiilor viitoare propriile caracteristici, pe când eugenismul pozitiv încurajează sau favorizează înmulţirea persoanelor considerate „valoroase” pentru a le transmite urmaşilor cele mai bune „calităţi” pentru binele întregii omeniri. Chiar dacă rădăcinile acestei mentalităţi pot fi identificate chiar şi în lumea antică, apogeul eugenismului a fost înfăptuit de regimul nazist, care a aplicat atât eugenismul negativ (eliminând sau sterilizând persoanele considerate nedemne să-şi continue viaţa sau să procreeze), cât şi eugenismul pozitiv (încurajând financiar cuplurile ariene să procreeze).
Imediat după încheierea celui de-al II-lea Război Mondial, eugenismul devine un cuvânt tabu, iar Procesul de la Nürnberg condamnă atrocităţile eugenice comise de nazişti. Această aparentă revoltă împotriva practicii eugenice nu reuşeşte să elimine practicile inumane nici măcar din ţările care au susţinut condamnarea ororilor naziste. Până nu de mult, ţări occidentale precum Franţa, Elveţia, Austria, Norvegia, Italia etc., aveau în vigoare legi eugenice care obligau la sterilizare anumite categorii sociale. Astăzi, toate ţările occidentale au renunţat la legislaţiile eugenice coercitive, dar acest lucru nu înseamnă neapărat că au renunţat şi la eugenism. În zilele noastre putem vorbi despre un nou eugenism liberal, care propune sau încurajează continuarea practicilor naziste, precum eutanasia şi sterilizarea.
Putem constata că eugenismul s-a transformat, dar nu a dispărut şi, probabil, nu va dispărea niciodată. Iată ce spunea, în urmă cu câteva decenii, unul dintre promotorii eugenismului, Frederik Osborn: „În anumite condiţii, lumea va avea copii în raport cu propria capacitate de a se îngriji de ei. Dacă se simt siguri din punct de vedere economic, dacă sunt bucuroşi să-şi asume responsabilitatea, dacă fizic sunt puternici şi competenţi, probabil vor avea familii numeroase. Dacă, în schimb, nu sunt în stare să procure hrana pentru propriii fii, dacă se tem de responsabilităţi, probabil nu vor avea mulţi copii. Dacă vor avea moduri eficace de planificare familială, cu siguranţă nu vor avea mulţi copii. Pe această bază se poate construi un sistem de «selecţie voluntară inconştientă». Să fundamentăm propunerile noastre pe dorinţa de a avea copii care să se nască în case unde vor avea o îngrijire responsabilă şi afectuoasă şi, poate, propunerile noastre vor fi acceptate”, (in L.M. Macrobio, L’Eugenismo.Una prospettiva storica, IF, Roma 2008).
Forma de eugenism coercitiv a nazismului a fost deci eradicată din conştiinţele noastre şi a condus la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dar istoria eugenismului continuă, îmbrăţişând libertatea democratică. În 2009, Papa Benedict al XVI-lea, în discursul adresat Academiei Pontificale pentru Viaţă, atrăgea atenţia asupra acestei probleme:
„Şi în zilele noastre, apar manifestări îngrijorătoare ale acestei practici odioase care se prezintă sub forme diverse. Bineînţeles, nu sunt propuse din nou ideologii eugenice şi rasiale care în trecut au umilit omul şi i-au provocat suferinţe imense, ci este propusă o nouă mentalitate care tinde să justifice un nou mod de a evalua viaţa şi demnitatea personală, fondată pe dorinţa proprie şi pe dreptul individual. Se încearcă, deci, favorizarea capacităţilor operative, a eficienţei, a perfecţiunii şi a frumuseţii fizice în defavoarea altor dimensiuni ale existenţei care nu sunt considerate demne. Astfel, este slăbit respectul care se datorează oricărei fiinţe umane, fie ea şi cu un defect în dezvoltarea ei sau o boală genetică ce ar putea să se manifeste pe parcursul vieţii sale, şi sunt pedepsiţi chiar de la concepere fiii a căror viaţă este considerată nedemnă de a fi trăită”.
Odată cu progresul tehnologic şi medical, eugenismul nu dispare, nu se transformă într-o simplă mentalitate, ci îşi schimbă modalitatea de operare şi îşi continuă existenţa în societatea noastră, rămânând, probabil, o prezenţă constantă şi în societăţile viitoare, în toate tehnicile prin care se încearcă „crearea unui om de calitate superioară”. De aceea, putem spune fără dubii că eugenismul este puntea de legătură dintre realitatea obiectivă şi „lumea omului perfect”, fiind în substanţă acelaşi eugenism nazist care a exterminat milioane de persoane considerate imperfecte. Marea diferenţă dintre eugenismul trecutului şi cel al prezentului este „libera” alegere a celor care-şi vor extermina propriile imperfecţiuni sau propriii fii.
Andrei Hrișman
Sursa:ro.radiovaticana.va
