Bucuria și profeția sunt semnele adevăratei sfințenii pe urmele lui Isus. La rugăciunea ”Îngerul Domnului”, recitată luni, în solemnitatea Toți Sfinții, împreună cu romanii și pelerinii prezenți la amiază în Piața San Pietro, papa Francisc a făcut un comentariu la Evanghelia Fericirilor, proclamată la Sfânta Liturghie a solemnității. În cuvântul său, pontiful a subliniat că, în realitate, sfințenia nu este un program de viață bazat pe eforturi și renunțări, ci mai degrabă bucuria de a descoperi că suntem fii iubiți de Dumnezeu.
Vă oferim mai jos, în traducerea noastră de lucru, alocuțiunea papei Francisc:
Dragi frați și surori, bună ziua!
Astăzi îi celebrăm pe Toți Sfinții, iar la Sf. Liturghie răsună mesajul ”programatic” al lui Isus, Fericirile (cf. Matei 5,1-12). Acestea ne arată calea care conduce în Împărăția lui Dumnezeu și la fericire: calea umilinței, a compasiunii, a blândeții, a dreptății și a păcii. A fi sfinți înseamnă a merge pe această cale. Să ne oprim acum la două aspecte ale acestui stil de viață, două aspecte care sunt caracteristice acestui stil de viață de sfințenie: bucuria și profeția.
Bucuria. Isus începe cu acest cuvânt: ”Fericiți” (v. 3). Este vestea principală, a unei fericiri nemaiauzite. Beatitudinea, sfințenia nu este un program de viață făcut numai din eforturi și renunțări, dar este mai întâi de toate descoperirea plină de bucurie de a fi fii iubiți de Dumnezeu. Acest fapt te copleșește de bucurie. Nu este o cucerire omenească, este un dar pe care îl primim: suntem sfinți pentru că Dumnezeu, Cel Sfânt, vine să locuiască în viața noastră. El este cel care ne dă nouă sfințenie. De aceea suntem fericiți! Bucuria creștinului, așadar, nu este emoția unei clipe sau simplul optimism omenesc, dar certitudinea de a putea înfrunta orice situație sub privirea iubitoare a lui Dumnezeu, cu curajul și tăria care provin de la El. Sfinții, chiar și în mijlocul multor necazuri, au trăit această bucurie și au dat mărturie pentru ea. Fără bucurie, credința devine un exercițiu riguros și asupritor, și riscă să se îmbolnăvească de tristețe. Să reținem acest cuvânt: a se îmbolnăvi de tristețe. Un Părinte al deșertului spunea că tristețea este ”un vierme al inimii” care macină viața (cf. Evagrie Ponticul, Cele opt duhuri ale răutății, XI). Să ne întrebăm în această privință: suntem creștini bucuroși? Eu sunt un creștin bucuros sau nu sunt? Răspândim bucurie sau suntem persoane stinse, triste, cu față de înmormântare? Să ne amintim că nu există sfințenie fără bucurie!
Al doilea aspect, profeția. Beatitudinile sunt adresate celor săraci, celor mâhniți, celor flămânzi de dreptate. Este un mesaj contra curentului. Lumea, într-adevăr, spune că pentru a avea fericirea trebuie să fii bogat, să ai putere, mereu tânăr și puternic, să te bucuri de faimă și de succes. Isus răstoarnă aceste criterii și face un anunț profetic – aceasta este dimensiunea profetică a sfințeniei -: adevărata plinătate de viață se dobândește mergând pe urmele lui Isus, punând în practică Cuvântul său. Aceasta înseamnă o altă formă de sărăcie, a fi săraci pe plan interior, a se goli de sine pentru a face spațiu lui Dumnezeu. Cine se crede bogat, câștigător și sigur, se pune pe sine la baza a toate și se închide înaintea lui Dumnezeu și a fraților, de vreme ce cel care știe că este sărac și că nu-și este sieși îndeajuns rămâne deschis la Dumnezeu și la aproapele. Și găsește bucuria. Fericirile, așadar, sunt profeția unei umanități noi, a unui nou mod de a trăi: a se face mici și a se încrede în Dumnezeu, în loc de a ieși deasupra celorlalți; a fi blânzi, în loc de a căuta să te impui; a practica milostivirea, în loc de a se gândi numai la sine; a se angaja pentru dreptate și pentru pace, în loc de a alimenta, chiar prin acceptare, nedreptăți și inegalități. Sfințenia înseamnă a primi și a pune în practică, cu ajutorul lui Dumnezeu, această profeție care revoluționează lumea. Ne putem întreba, atunci: eu mărturisesc profeția lui Isus? Exprim spiritul profetic pe care l-am primit la Botez? Sau mă adaptez la comoditățile vieții și la lenea mea, gândindu-mă că toate merg bine dacă mie îmi merge bine? Duc eu în lume noutatea plină de bucurie a profeției lui Isus sau obișnuitele plângeri pentru ceea ce nu merge? Sunt întrebări care ne va face bine să ni le punem.
Fecioara Sfântă să ne dăruiască ceva din sufletul ei, acel suflet care l-a preamărit cu bucurie pe Domnul care ”îi dă jos de pe tronuri pe cei puternici și îi înalță pe cei smeriți” (cf. Luca 1,52).
***
La saluturile finale, papa a menționat participanții la ”Cursa Sfinților”, organizată la Roma de Fundația ”Don Bosco nel mondo” în favoarea copiilor din Columbia, și a amintit că mâine, Pomenirea Morților, merge în cursul după-amiezii la Cimitirul Militar Francez pentru o Sfântă Liturghie pentru toți morții, ”în special pentru victimele războiului și ale violenței. Vizitând acest cimitir, mă unesc spiritual celor care, în aceste zile, merg să se roage la mormintele celor dragi, în orice parte a lumii”. În fine, papa a transmis tuturor urarea de a avea parte de sărbătoarea Sfinților ”în compania spirituală a tuturor Sfinților”.
Rugăciunea ”Îngerul Domnului” s-a încheiat cu binecuvântarea apostolică a papei, binecuvântare ce ajunge prin mass-media la toți cei care o primesc în spirit de credință.