An de an, cântarea înălțată Preasfintei, de Dumnezeu Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria răsuna pe cărările Eparhiei de Gherla, apoi de Cluj-Gherla, în timpul arhieriei Fericitului martir acum, iar atunci Episcop și Păstor de suflete, Iuliu Hossu. Cu inimi pline de doruri și poveri sufletești adunate de-a lungul încă a unui an de încercări, porneau, cu mic și cu mare, credincioși să se-închine la sfânta mănăstire a Niculii, în ceas de sărbătoarea, la a Adormirii Maicii Domnului sărbătoare. Nădejde vibra în vocile lor ce cântau Preacuratei, implorând cerești mângâieri și ajutor de la Fiul ei. An de an, iubirea Mamei era acolo pentru toți copiii risipiți ce-i chemau numele, înfometați și însetați de dragoste cerească, iar ei veneau mii și zeci de mii, fiindcă el, Vlădicul, Arhiereul Iuliu, îi aștepta să petreacă împreună mărita Sărbătoare, încredințându-i neîncetat de iubirea Maicii Sfinte, încredințându-i Maicii Sfinte.
Pelerinajul eparhial din 15 august la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca
Din octombrie 1948, un lung pelerinaj, cu zăbrele și lanțuri, umiliri și prigoniri, a fost calea regală către Cer a Vlădicului. A luat, pe această cale, în suflet, Icoana Maicii Sfinte. I-a fost scut și apărătoare, i-a fost înțeleaptă povățuitoare și întreagă Mănăstirea Niculii s-a mutat în sufletul său. Acolo, Icoana de minuni făcătoare își aștepta, și mai departe, an după an, prin generații, pelerinii la închinare. Acolo, în locașul înalt al sufletului Fericitului Episcop, în jurul binecuvântatei Icoane, încăpeau sute de mii, întreaga Eparhie de Cluj-Gherla cu toate cărările sale.
Și mănăstirea și icoana din sufletul Vlădicului a rămas până azi moștenire spirituală nepieritoare, refugiu inimilor zdrobite, popas osteniților sorții. Pentru că, azi, sfânta mănăstire Nicula nu se află doar pe dealul din apropierea Gherlei, ci pe întreg teritoriul Eparhiei fericită, binecuvântată de privilegiul de a fi fost cuprinsă pe vecie în sufletul unui Fericit martir. Și azi, mergând spre marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, pelerinii acestui timp pot întâlni pe calea lor mireasma sfințeniei ce izvorăște din moaștele Fericitului martir, sau, pe pagini îngălbenite, în Curierul Creștin (oficiosul Eparhiei de Cluj-Gherla), a altor publicații, sau în cartea Memoriilor Cardinalului Iuliu Hossu, pot regăsi cuvântul Arhiereului, acel cuvânt ce aprindea mii și zeci de mii de inimi în focul dragostei sfinte.
În vara anului 1945, mai înainte de începutul Postului Sfintei Marii, Episcopul Iuliu Hossu scria „veneratului cler și iubitului popor credincios”, privind spre Preasfânta Fecioară Maria, arătând-o pe Maica Sfântă, următoarele cuvinte:
„«Mărește, sufletul meu pe Domnul, și s-a bucurat spiritul meu, de Dumnezeu Mântuitorul meu, căci a căutat spre smerenia roabei sale, că iată de acum mă vor ferici toate neamurile (Lc 5, 46-48)». Cântarea de preamărire este aceasta, izvorâtă din sufletul fericit al Maicii Preacurate, purtând în sânurile sale feciorelnice pe Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea lumii. Cel mai fericit suflet de Mamă cântă mărirea lui Dumnezeu, pentru că «mi-a făcut mie mărite Cel Puternic și Sfânt e numele Lui» (Lc 1,49). În acest suflet fericit, în acest sân preabinecuvântat odihnește pe tron 
curat de mărire Cuvântul lui Dumnezeu întrupat, la începutul vieții Sale pământești. Așa ni se înfățișează Maica și Fiul, în ceasul tainic și fericit al dumnezeieștii întrupări. Mântuitorul lumii și Preacurata Născătoare a Mântuitorului lumii.
Din acest ceas pleacă pe calea mântuitoare împreună. Mare taină, necuprinsă taină. Pe calea suferinței, a durerii, a prigoanei, pe calea crucii, de la leagănul ieslei până la patul morții: moartea Crucii. Această cale și-a ales-o Fiul; această cale a urmat-o Maica. Fiul și Maica, din fericirea negrăită în durerea nespusă, pentru mântuirea lumii. Împreună în ceasul nemărginitei fericiri, din care izbucnește nestăpânit din sufletul fericit de mamă: «Mărește sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu»! Împreună în ceasul tainicei întunecări, tot așa de necuprinsă de minte omenească și îngerească, pe crucea suferințelor fără nume purtând pe Fiul lui Dumnezeu făcut om și îmbrățișată de Maica îndurerată, pentru mântuirea lumii. Fiul și Maica, fericirea și durerea necuprinsă. Sufletul fericit de Mamă, cum n-a mai fost în lume, și sufletul străpuns de sabia durerii, cum n-a mai fost suflet de mamă în lume. Taina mare și necuprinsă a mântuirii lumii. Jertfa nemărginită și altarul preasfânt.
Această luminată icoană ni se arată, din nou, în marele praznic al Adormirii Maicii Domnului. Ceasul încununării, cu mărire nespusă, în Împărăția fericirii necuprinse, a celui mai ales suflet de Mamă, pentru urmarea, cu statornicie, a Căii Crucii, mântuitoare pentru lumea întreagă. S-a smerit pe sine: «Iată servitoarea lui Dumnezeu, fie mie după cuvântul tău». Și a urmat calea smereniei Fiului său până la sfârșit. Pentru aceea a luat nume preamărit, pe care îl fericesc și-L vor ferici toate neamurile: Maria, Maica Mântuitorului Isus.
Între aceste neamuri fericite, care fericesc pe cea preafericită Născătoare de Dumnezeu, este și scump neamul nostru. Cu această icoană sfântă a Maicii Domnului cu Pruncul Isus, în suflet, a străbătut calea veacurilor. Cu nădejdea în Fiul dumnezeiesc și Maica Preacurată și-a trăit viața trudită, așteptând izbăvirea de la Domnul Isus, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale. Maica și Fiul au fost nedespărțiți de sufletul acestui neam, luând lumină pe calea vieții, din lumina vieții Mântuitorului și a Maicii Preacurate. Taina durerii și a suferinței sale, a prigoanei și a batjocurii, a dezlegat-o în lumina suferinței Lor, luând putere pe calea dureroasă a crucii, din nădejdea biruinței în învierea pe care o aștepta, cu credință tare și neclintită. În viața sa greu încercată, a fost fericit să aibă aproape pe Maica Preacurată, pe care o fericea și o preamărea, cu suflet credincios și cucernic. Purta în suflet cuvintele mângâietoarei proorocii a Preacuratei: «Și mila lui din neam în neam spre cei ce se tem de El. Făcut-a lucruri tari cu brațul său; risipit-a pe cei mândri cu cugetul inimii lor. Răsturnat-a pe cei puternici de pe tronuri, și-a înălțat pe cei smeriți. Pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și a scos afară, deșerți, pe cei bogați» (Lc 1, 50-53). Același cântec profetic izvorât din sufletul fericit de Maică i-a dat chezășia înălțării și a biruinței credinței, pe care o purta în suflet temător și iubitor de Dumnezeu. Fericitoare credință și biruitoare.
Așa a fost în trecutul îndepărtat. Așa a fost în trecutul mai apropiat, din biruință în biruințe. Cu acest suflet credincios și luminat a biruit neamul acesta toate vitregiile veacurilor. Cu acest suflet a înfruntat și a biruit încercarea anilor întunecării. Domnul Isus a fost puterea noastră și Maica Domnului preabună ocrotitoare”.
V.S.
