Unii le-au definit „Jocurile Olimpice triste”. La Tokyo, în Japonia, pentru a evita răspândirea virusului care provoacă Covid-19, nu vor fi spectatori pe stadioane, iar îmbrățișările între sportivi nu vor fi permise. Învingătorii vor trebui să-și pună singuri medaliile la gât pentru a evita orice contact posibil.
La un an de la amânarea Jocurilor Olimpice din cauza pandemiei, Japonia se pregătește să trăiască cel mai important eveniment sportiv cu sentimente contrastante – bucurie și tristețe, orgoliu și îngrijorare. Însă, din aceste Jocuri Olimpice care se desfășoară în mod inedit din cauza măsurilor rigide în vederea evitării contagiunii ar putea reieși într-un mod mai clar semnificația și valoarea unui eveniment care, și prin simbolul său – cele cinci cercuri întrepătrunse – poartă în sine spiritul fraternității și al concordiei între popoare.
Un mesaj de care astăzi avem, cu siguranță, mare nevoie, în vreme ce „ne aflăm cu toții în aceiași barcă” și înfruntăm, între nu puține dificultăți, o schimbare de epocă neașteptată, cu consecințe de neprevăzut.
Papa Francisc a subliniat de mai multe ori potențialul educativ al sportului pentru tineri, importanța de a „intra în joc”, a „fair play-ului”, dar și valoarea înfrângerii, amintită și în zilele în care s-a aflat internat la Spitalul Gemelli – deoarece valoarea unei persoane se vede mai mult când cade decât în momentele de victorie, atât în cazul sportului cât și în cazul vieții.
Într-un lung interviu acordat la începutul acestui an cotidianului italian „Gazzetta dello Sport”, papa Francisc spunea: „Victoria conține un fior greu de descris, însă și înfrângerea are ceva minunat (...) Din unele înfrângeri apar victorii frumoase, deoarece – odată ce greșeala este identificată – setea de revanșă este aprinsă. Aș fi tentat să spun că cine câștigă nu știe ce pierde”.
Într-o perioadă marcată de diviziuni și de polarizări de tot felul, pentru papa Francisc sportul poate reprezenta – așa cum au spus sportivii olimpici deosebiți – „unul dintre acele limbaje universale care depășesc diferențele culturale, sociale, religioase și fizice, făcându-i să ia parte la același joc și să devină, împreună, protagoniști ai victoriilor și înfrângerilor”.
Desigur, ca și în cazul recentelor Campionate Europene de fotbal și a Cupei Americii există conștientizarea faptului că sportivii care se alternează pe piste, pe terenuri sau platforme vor face eforturi pentru a învinge, cu un spirit de competiție alimentat și de prelungirea așteptării de la ultimele Jocuri Olimpice, din 2016, de la Rio de Janeiro.
De altfel, dacă papa Francisc și-a exprimat de mai multe ori aprecierea pentru sportul practicat de amatori și cu caracter comunitar, evidențiind în mai multe ocazii funcțiunea socială a sportului, pontiful cunoaște bine faptul că activitatea sportivă, la nivel de profesioniști, trăiește spiritul de competiție și dorința de depășire a limitelor, în primul rând în raport cu sine și apoi cu alții.
„Arătați ce obiective pot fi atinse prin oboseala antrenamentului, care implică un mare angajament și, de asemenea, sacrificii. Toate acestea – le-a spus papa Francisc înotătorilor italieni, în iunie 2018 – constituie o lecție de viață, în special pentru semenii voștri”.
Din aceste cuvinte reiese și speranța ca Jocurile Olimpice de la Tokyo să îmbine tensiunea competitivă cu spiritul de unitate, iar depășirea limitelor cu împărtășirea fragilității. Azi, mai mult ca oricând, provocarea nu este reprezentată doar de câștigarea medaliei de aur – vis și scop al oricărui participant la Jocurile Olimpice – ci și de a câștiga, toți împreună, medalia fraternității umane.
