Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


2 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

FOTO: Adorație Euharistică, timp de încredințare lui Dumnezeu, la Sanctuarul Arhiepiscopal Major din Cluj-Napoca

 
FOTO: Adorație Euharistică, timp de încredințare lui Dumnezeu, la Sanctuarul Arhiepiscopal Major din Cluj-Napoca
  • 18 Iun 2021
  • 2356

Adorație Euharistică - timp de încredințare lui Dumnezeu, în așteptarea coborârii Spiritului Sfânt, la Sanctuarul Arhiepiscopal Major al Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca

 

În capela Sanctuarului Arhiepiscopal Major al Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca, la invitația Surorilor Congregației Maicii Domnului (CMD) și cu participarea Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, joi 17 iunie 2021, de la ora 19.00, tineri și credincioși clujeni au luat parte la o Oră de Adorație Euharistică în pregătirea Sărbătorii Coborârii Sfântului Spirit care se apropie.

 

(ALBUM FOTO)

 

Pr. Cristian David, capelan al mănăstirii, a deschis programul cu un salut. A urmat Ora de Adorație Euharistică animată de tineri, prieteni ai surorilor CMD. Împreună cu ei, s-au aflat în fața Domnului, a prezenței sfinte din Sfântul Sacrament al Altarului, Maica Teodorina, Superioara generală și surori din comunitatea CMD de la Mănăstire, de asemenea, surori din Congregatio Jesu, care își desfășoară misiunea la  Centrul de spiritualitate Manresa a Iezuiților, din Cluj-Napoca.  

 

La încheiere, Ierarhul i-a binecuvântat pe cei prezeenți și a vorbit despre timpul de har pe care Biserica îl traversează în aceste zile, spre Rusalii. A subliniat mai întâi că, în această zi – importantă în viața Eparhiei de Cluj-Gherla, pentru că la Cluj a avut loc cea dintâi Adunare generală a preoților prezidată de PS Claudiu, ca și eparh –,  Preasfinția Sa a consacrat „toate realitățile Episcopiei de Cluj-Gherla: preoții, persoanele consacrate, toți credincioșii, ocrotirii Maicii Domnului, ocrotirii Sfântului Iosif și a Arhanghelului Mihail. A mai spus: „Și nu puteam încheia această zi altfel, decât prin acest moment de Adorație, în care, din nou, am pus toată viața noastră în mâinile Mântuitorului”. 

 

Preasfinția Sa a evocat un frumos simbolism ce decurge din istoria Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj: „Aici, unde se ridică această frumoasă Mănăstire, cu mult timp înainte era o grădină. Și, multe dintre surorile din Congregația Maicii Domnului veneau aici și se rugau Rozariul printre copaci. Sigur, că ne vine în minte momentul Creației, în care omul se plimbă cu Dumnezeu în răcoarea serii. Dar, ca să înțelegem ceea ce vedem în jurul nostru acum, trebuie să privim la acel moment, în care, probabil, nimeni nu își putea imagina ce va fi cu adevărat. Era o sămânță care a fost aruncată și astăzi vedem rodul”. 

 

Și a fost asemănată această istorie a Mănăstirii izvorâtă din Sfintele Rozarii recitate de Surori, cu istoria sufletelor, a fiecărui suflet care poartă în sine o sămânță, din care va răsări un vlăstar, sau o grădină ce va reflecta, fiecare în mod propriu, unic și desăvârșit, frumusețea lui Dumnezeu. Dar, „până atunci, încredințăm ceea ce suntem grijii «Grădinarului» divin, grijii Maicii Domnului, ca să se ocupe de pământul din sufletul nostru, să-l ude, să-l facă să rodească. Și, din acest punct de vedere, seara de astăzi și Sărbătoarea Spiritului Sfânt ne invită să ne încredințăm lui Dumnezeu”.

 

V.S.



Sursa:eparhiaclujgherla.ro