O persoană se ruga contemplându-și propria viață: „Mă mișc în prezent aici și acum. Nu am fost niciodată un om care să-și facă multe proiecte. Nu am pretenția să cunosc viitorul. Nu vreau să mă gândesc cum va fi peste douăzeci de ani. Nu mă interesează. Vreau să trăiesc fiecare zi cum e, o succesiune de 24 de ore. Și așa fiecare zi, fiecare minut. În prezent. Ceea ce contează sunt eu aici și acum. Îți ofer da-ul meu la ceea ce am și la ceea ce am pierdut. La ceea ce visez și la ceea ce doresc. La ceea ce îmi provoacă supărare. La ceea ce mă întristează. Îți mulțumesc, Doamne, pentru că m-ai întărit în tot ceea ce trăiesc. Pentru că descopăr în sufletul meu existența unei fântâni fără fund, fără limită. Îți mulțumesc că mi-ai dat capacitatea să râd vieții. Și să pictez cu mâinile mele peisaje minunate. Îți mulțumesc că sunt capabil să colorez negrul care uneori mă tulbură. Să descriu prin cuvinte nepricepute profunzimea inimii mele. Îți mulțumesc deoarece trezești în mine grădini mari, și mă faci să navighez pe mări spectaculoase de a căror existență nici nu știam. Nu vreau să irosesc nici măcar o secundă plângând amar pentru ceea ce nu a fost posibil”.
Ascult chemarea lui Isus să mă pornesc la drum. Nu invoc scuze. Nu vreau să mă adaptez lumii. O misiune care e mereu prezentă. Nu este un trecut irosit, și nici un viitor plin de angoase. Este viața astăzi, în acest moment. Reîncep.
Dumnezeu îmi cere să mă ridic acum, nu când voi fi pregătit. Nu când toate lucrurile vor fi clare și voi ști ce trebuie să fac. Nu. Chiar acum. Cu limitele mele și cu fricile mele. Cu sărăcia mea și cu ciudățeniile mele. Cu greutățile mele, cu truda mea. Astăzi dau acceptul meu misiunii la care mă trimite.
Părintele Carlos Padillla
Traducere: AMR
