Sunt unele expresii pe care le folosim încă de la o vârstă fragedă. Unele au pătruns atât de adânc în cultura noastră încât nu ne mai gândim la originea lor biblică.
A semăna zâzanie
Această expresie probabil vă aduce aminte de cel de-al cíncisprezecelea titlul al seriei de benzi desenate Asterix, în care galii sunt în conflict între ei din cauza perfidului roman Tullius Detritus, trimis de Cezar în sat pentru a asmuți locuitorii unii împotriva altora cu scopul de-ai diviza și cuceri. Exact acesta este sensul expresiei „a semăna zâzanie“, care înseamnă a provoca discordie, lipsă de armonie în cadrul unui grup de oameni. Și cred că ne putem imagina ușor pe cineva ca Tullius Detritus, aruncându-și veninul sub formă de aluzii mici pentru a provoca certuri și gelozii.
Inițial, o parabolă agricolă
Cuvântul „zâzanie“ provine din grecescul zizanion tradus astăzi ca „neghină“, fiind deosebit de nocivă pentru cereale și cunoscută ca o plantă toxică; sămânța acestei plante măcinată împreună cu grâul dă făinii un gust neplăcut și toxicitate Expresia se referă la pilda grâului și a neghinei (cunoscută și sub numele de: năgară, zâzanie, mălură, plevilă, negreață) din Evanghelie (Mt 13: 24-30).
În fața mulțimii, Mântuitorul nostru Isus Cristos spune această pildă: „Asemenea este împărăţia cerurilor omului care a semănat sămânţă bună în ţarina sa. Dar pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmaşul lui, a semănat neghină (zâzanie) printre grâu şi s-a dus. Iar dacă a crescut paiul şi a făcut rod, atunci s-a arătat şi neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu, oare, sămânţă bună în ţarina ta? De unde dar are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaş a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voieşti deci să ne ducem şi s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina (zâzania), să smulgeţi odată cu ea şi grâul. Lăsaţi să crească împreună şi grâul şi neghina (zâzania), până la seceriş, şi la vremea secerişului voi zice secerătorilor: Pliviţi întâi neghina (zâzania) şi legaţi-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunaţi-l în jitniţa mea.”
În această parabolă frumoasă, inspirată din viața agricultorilor, omul care a semănat grâu îl reprezintă pe Dumnezeu, câmpul este lumea, în care uneori binele și răul se amestecă, grâul simbolizează ființele umane, pleava, fiii diavolului, iar vrăjmașul care seamănă zâzanie, răul în mijlocul binelui, este Satana. La vremea recoltei, adică la sfârșitul lumii, la judecata din urmă, îngerii săcerători îi vor selecta pe cei drepți de celilalți, aruncându-i pe cei din urmă „în cuptorul de foc“ (Mt 13: 42), ca pe niște snopi de buruieni.
Răbdare și speranță
La prima vedere, această viziune poate părea foarte maniheistă, cu binele de o parte și răul de cealaltă. Dar cine se poate lăuda că este perfect corect, perfect bun? Sămânța cea bună și neghina, acest amestec de bine și rău, se găsește și în fiecare dintre noi. La fel ca și în câmpul semănat din parabolă, unde proprietarul nu riscă să piardă grâul plivind neghina și preferă să aștepte cu răbdare până la recoltă, Dumnezeu a ales să lase binele și răul să coexiste, în speranța că binele nu va fi sufocat de rău, ci va reuși să se dezvolte ca și grâul cel bun aducând rod însutit.
Parabola ne-a lăsat, de asemenea, expresia „a separa grâul de neghină“ sau „a cerne grâul de neghină“ cu aceeași idee de a separa binele de rău.
Traducere: ACC
