(Duminica Sfintei Cruci)
Există două aspecte ale vieții noastre de creștini ce trebuie ținute împreună. Despre primul ne vorbesc versetele din capitolul 8 de la Marcu, ce preced evanghelia de astăzi. Este vorba despre mărturisirea de credință a lui Petru din Cezareea lui Filip, prin care acesta îi spune lui Isus: “Tu ești Cristosul!” Este un moment esențial, ce ne privește și pe noi deoarece fundamentează credința noastră: nu credem doar într-un mare prooroc sau un mare sfânt, ci în Cristos, Fiul lui Dumnezeu.
Dacă acesta este într-adevăr un aspect esențial în viața noastră de creștini, din păcate mulți se opresc doar aici. Știu că sunt creștini, botezați, din familii de creștini sau dintr-un neam încreștinat de secole și cam atât. Nu ezită să-și mărturisească public credința, cu mândrie, ba chiar încearcă să aplaneze discuții sau certuri înter-confesionale prin bine-cunoscutul argument: “Oricum există doar un singur Dumnezeu”. Pare un argument care închide orice altă discuție. Și totuși … există o mică problemă. Fiindcă imediat după mărturisirea lui Petru, în momentul în care Mântuitorul vorbește despre suferință, răstignire și moartea pe cruce, același Petru îl trage deoparte și îl dojenește. Încearcă să-i spună că greșește și să-i indice o altă cale. Isus îl privește aspru și îi spune: “înapoia mea Satano!”
Ce înseamnă asta pentru noi? Înseamnă că nu e suficient să știm cine e Isus, cine e Dumnezeu, să-l recunoaștem și să-L mărturisim public. Și diavolii fac acest lucru ori de câte ori îl întâlnesc pe Mântuitor, recunoscându-l ca “Isus, Fiul lui Dumnezeu”. Problema lor nu stă în faptul că nu îl recunosc, ci că nu îl urmează. Ajungem astfel la al doilea aspect al vieții noastre: nu e suficient să ne mărturisim creștini, noi familiile și neamul noastru, ci trebuie să îl urmăm pe Cristos, trăind o viață cu adevărat creștină.
În evanghelia de astăzi, Mântuitorul insistă tocmai asupra urmării: “Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze”. Dacă primul pas este mărturisirea de credință, al doilea este urmarea. Nu ajunge să știm cine e Dumnezeu, ci trebuie să fim dispuși să mergem pe urmele Lui, să-L ascultăm. De aceea argumentul “oricum există un singur Dumnezeu” nu funcționează, fiindcă nu spune cine e El pentru tine: cuprinde doar prima parte, aceea a mărturisirii. Petru, de exemplu, crede într-un singur Dumnezeu, dar la momentul respectiv, pentru el este un Dumnezeu venit să-l scape de ocupația romană, să restaureze vechiul Israel și cam atât. Pe măsură ce va merge pe urmele lui Isus renunțând la ideile și planurile personale, va descoperi un cu totul alt Dumnezeu, pe care nu-l cunoștea până atunci, venit să-l elibereze nu doar de jugul roman, ci de jugul păcatului, gata să se jertfească din iubire pentru noi. La rândul nostru, prin viața noastră, și noi trebuie să împlinim acest al doilea pasaj, cel al urmării, ce se va transforma de fapt în adevărata mărturisire de credință. În felul acesta Dumnezeul meu nu va mai fi unul generic, ci Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care din iubire pentru mine s-a facut om, a murit și a înviat. Pentru El, și eu sunt gata să renunț la căile acestei lumi, mergând pe urmele Sale.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mc 8, 34-38, 9,1
În vremea aceea, chemând Isus la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-şi scape viata o va pierde, iar cine va pierde viata Sa pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va scăpa. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru marirea Tatălui său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu, venind întru putere.