Scrie-ne un mesaj!

Dacă doriți să ne contactați pentru a ne întreba ceva sau a ne sugera ceva, sau pur și simplu pentru a ne saluta, vă rugăm să folosiți formulatul alăturat. Vom încerca să vă răspundem cât mai repede cu putință.

Echipa e-communio.ro


10 - = 1
* Toate câmpurile marcate sunt obligatorii
Ultimele știri
e-communio.ro logo

Autorul „Icoanei Pământului”, comemorat la Blaj

 
Autorul „Icoanei Pământului”, comemorat la Blaj
  • 01 Apr 2021
  • 2481

În cimitirul vechi al Blajului, cunoscut de localnici și sub numele de Cimitirul grecilor, a avut loc marți, 30 martie, o manifestare consacrată memoriei profesorului, poetului și geografului Ioan Rusu, de la a cărui naștere s-au împlinit de Bunavestire două sute zece ani. Manifestarea a fost organizată de AGRU Blaj în colaborare cu Facultatea de Teologie Greco-Catolică.

La mormântul celui omagiat, părintele Cristian Rus de la Parohia Blaj II (Capela Arhiereilor) a oficiat o slujbă de pomenire la care au participat membrii AGRU Blaj și cadre didactice de la Facultatea de Teologie Greco-Catolică. Despre Ioan Rusu a vorbit istoricul și criticul literar Ion Buzași, care a subliniat trei dintre ipostazele personalității celui care a rămas în posteritate printr-o splendidă carte de geografie intitulată „Icoana Pământului”, considerată de Nicolae Iorga „una din cele mai frumoase scrieri geografice din toată literatura română”. S-a vorbit astfel despre poetul – talentat, dar aproape necunoscut – care apublicat numeroase creații lirice în „Gazeta Transilvaniei”, despre profesorul de cronologie, geografie și istorie universală la „liceul episcopesc” din Blaj, și despre autorul amintitei cărți de geografie care, cu sprijinul Preasfinției Sale Virgil Bercea, Episcop de Oradea, a fost reeditată în trei volume în urmă cu câțiva ani, prin sârguința regretatei profesoare de geografie Doina Elena Horhoi. De altfel, și piatra funerară a mormântului profesorului Ioan Rusu a fost restaurată tot cu sprijinul Preasfinției Sale Virgil, ca semn de prețuire față de consăteanul său, și Preasfinția Sa și ilustrul profesor fiind născuți la Habic, lângă Reghin.

AGRU Blaj, în colaborare cu alte instituții ale Bisericii noastre, și-a propus ca și în condițiile impuse de pandemie să fie organizate astfel de manifestări care să aducă în actualitate, ca semn de recunoștință, personalități și momente importante din trecutul Blajului și al Bisericii Române Unite. 

Ion Moldovan