Chiar dacă rugăciunea este esențială, nu ne scutește de acțiune și implicare: trebuie să ne suflecăm și mânecile în slujirea Împărăției Cerului.
Dumnezeu nu se reflectă în cei slabi de inimă, în cei care își visează viața în loc să și-o ia în mâini sau în cei care nu încetează niciodată să regrete trecutul, profesioniști în a se plânge și dătători de lecții în papuci de casă. Dumnezeu ar putea face orice fără noi, dar alege să aibă nevoie de noi. Dorește să ne asocieze în munca Sa de Creator: aici se află măreția lucrării noastre umane, care nu este exclusiv, nici în primul rând, un mijloc de a câștiga bani (poate fi și voluntară și asta nu îi scade din valoare).
Acțiunea nu se opune contemplării, este rezultatul ei
Oamenii „creați după chipul lui Dumnezeu” sunt „ chemați să prelungească, unii cu/și pentru ceilalți, lucrarea creației, stăpânind pământul [...] Munca onorează darurile Creatorului și talanții primiți” (CBC, § 2427). Sfinții ne dau exemplu: niciunul dintre ei nu s-a mulțumit să stea cu burta la soare. Dacă rugăciunea este sursa acțiunii lor, aceasta nu o înlocuiește. Ei și-au pus toată energia în slujba Împărăției Cerului.
Să ne uităm la Fecioara Maria după Buna Vestire: fără să stea pe gânduri, pleacă spre verișoara sa Elisabeta pentru a o ajuta. Sfinții nu sunt „cu capul în nori”: chiar dacă se gândesc la Rai, sunt cu picioarele pe pământ. Cei mai mari contemplativi au adesea un simț excepțional al concretului și sunt mult mai eficienți, deoarece caută doar voința lui Dumnezeu. Ei ajung direct la subiect.
Este o greșeală să creăm o opoziție între Marta și Maria (Lc 10, 38-42): alegerea „celei mai bune părți”, care ne este propusă tuturor, nu înseamnă să lăsăm munca doar în seama „Martei”, ci să muncim în vederea „părții celei bune”. Acțiunea nu se opune contemplației: izvorăște din ea.
Construim sau ne văicărim: alegerea depinde de noi!
Confruntați cu provocările lumii de astăzi, ne putem petrece timpul plângându-ne, jelind ceea ce nu mai este, imaginându-ne cum ar putea fi, rămânând inerți. A reface lumea în jurul unei mese, discutând la nesfârșit ce ar trebui să facă episcopul nostru sau directorul colegiului în care învață copiii noștri, parohul sau primarul orașului nostru, dându-ne cu părerea, mai ales că nu ne costă nimic, este o abordare sterilă, dacă nu chiar dăunătoare. Împărăția Cerului nu are nevoie de inspectori la finalizarea lucrărilor, ci de bărbați și femei care se riscă să se implice, să întreprindă.
Pentru a fi sarea pământului, totuși, trebuie să accepți să te amesteci cu pământul.
Implicarea înseamnă a-ți asuma un risc: acela de a greși, de a te expune judecății altora, de a fi criticat și de a primi reproșuri. Pentru a fi sarea pământului, totuși, trebuie să accepți să te amesteci cu pământul. Păstrarea mâinilor curate este ușoară atunci când ții mâinile în buzunare; Este cu totul diferit atunci când decidem să ne confruntăm cu realitatea, să ne angajăm vizibil în slujba fraților noștri, să luăm inițiative. Îndrăznim oare să ieșim de pe căile bătătorite pentru a implementa noi soluții, să deschidem uși, să luăm poziție în fațanenorocirii, mediocrității, urâtului, a mizeriei și a tuturor formelor de violență, refuzând în același timp să vedem în ele o fatalitate ineluctabilă?
Copiii noștri trebuie să ne vadă că ne riscăm viața în loc să ne văicărim. Ei au nevoie ca noi să-i încurajăm să se angajeze „să pătrundă în realitățile sociale, politice, economice, conform cerințelor doctrinei și vieții creștine” (CBC, § 899).
Acțiunea nu înseamnă agitație
Nu acțiunea noastră răspândește Împărăția Cerului: Dumnezeu este cel care o face să se răspândească, împreună cu noi. Suntem ca niște instrumente în mâna lui, cu atât mai eficiente cu cât sunt dispuse să fie docile. Dumnezeu nu ne cere să facem cât mai mult posibil, nu se așteaptă ca noi să acumulăm fapte: ne cere doar să facem puținul pe care El ni-l încredințează pentru a îndeplini sarcina primită în timpul pe care ni-l dă El.
Înseamnă să rămânem „conectați” cu El prin rugăciune: dacă ne lăsăm purtați de focul acțiunii fără să ne oprim să ne rugăm, putem ajunge să ne confruntăm cu mari realizări, dar care va fi adevărata noastră rodnicie? Același lucru, dacă nu știm să respectăm duminica.
Traducere: ACC
