de Alessandro Gisotti şi Andrea Monda
Când am citit Patris corde ne-am întrebat cum am fi putut valoriza această scrisoare care nu celebrează numai o aniversare oricât ar fi ea de importantă, a 150-a a proclamării Sfântului Iosif ca Patron al Bisericii universale, ci se leagă cu un an special dedicat figurii Soţului Mariei, aşadar, trasează un parcurs pe care suntem invitaţi să-l urmăm. Textul acestei scrisori este pe cât de scurt pe atât de profund, în mod asemănător cu ceea ce se întâmplă în Evanghelii cu figura lui Iosif căruia îi sunt dedicate puţine cuvinte, dar fiecare este preţios şi rodnic. Citind "Iosif conform lui Francisc", inima se lărgeşte şi în acelaşi timp se măreşte privirea asupra paternităţii, probabil niciodată aşa de decolorată, aşa de mult în criză cum este astăzi, şi totuşi tocmai pentru asta atât de nevoiaşă ca oricând să fie reînţeleasă şi reafirmată.
Ni s-a părut că o rubrică lunară, deci ritmată de un timp lent într-o lume care aleargă tot mai rapid pierzând gustul atâtor lucruri, ar putea să răspundă la această exigenţă. O rubrică ce vrea să fie o contribuţie mică de reflecţie şi aprofundare despre ceea ce Papa Francisc vrea să ne comunice cu inimă de tată.
Totuşi, nu am voit ca această întâlnire lunară să fie caracterizată de o analiză erudită, specialistă, ci mai degrabă ca această meditaţie dăruită de papa despre Sfântul Iosif să se poată împleti cu viaţa concretă a persoanelor, să se poată înnoda cu bucuriile şi trudele taţilor şi copiilor, dar şi ale mamelor pentru că nu poate exista paternitate fără filiaţie, nici paternitate fără maternitate.
În succesiunea întâlnirilor rubricii, ne vom lăsa conduşi de textul din Patris corde în tentativa de "a-l pune în dialog" pe Iosif din Nazaret cu taţii din timpul nostru. Astfel, în fiecare lună - începând din aprilie şi până în octombrie - va fi repropus textul fiecărui capitol, publicat integral sau în fragmente ample. Astăzi pentru demararea rubricii repropunem introducerea scrisorii. Înseşi titlurile capitolelor vor fi semnale care vor da direcţia rubricii. "Viaţa este comparaţia cuvintelor", se citeşte într-un text din Logodnicii iubit de Papa Francisc. Într-un fel, mărturiile - prin articole şi interviuri - pe care le vom publica vor să fie tocmai semn al acelei vieţi care este comparaţia, "verificarea" cuvintelor scrise în Patris corde. Aşadar, o nouă perspectivă pentru a citi sau a reciti scrisoarea. Un hipertext, s-ar spune astăzi, provenit din experienţa celui care a găsit în figura Sfântului Iosif un sprijin în încercare sau izvorul din care să se ia pentru a găsi acea "creativitate a iubirii" la care papa ne-a cerut de atâtea ori să recurgem, în special în acest timp incomod marcat de pandemie. Şi de altfel, tată cu un curaj creativ este tocmai unul din modurile în care papa îl defineşte în Patris corde.
Aşadar, cititorii noştri vor putea să-l întâlnească pe Iosif prin textul scrisorii şi articolele care o vor însoţi de fiecare dată. Va fi un mod pentru a ne pune în ascultarea omului viselor, o altă dimensiune, cea a visului, de atâtea ori amintit de Papa Francisc care o leagă în mod indisolubil cu dimensiunea profeţiei. Iosif este omul disponibilităţii prompte şi docile faţă de voinţa Domnului. Este soţul care păzeşte ceea ce mai preţios i-a fost încredinţat. Este tatăl a cărui inimă - aşa cum a scris Anna Maria Canopi - "veghează şi în somn". Dar este şi omul care ştie să ia decizii hotărâte şi să le ducă la împlinire pentru a proteja pe Maria şi pe Prunc. De fapt, ştie, aşa cum afirmă Psalmul, că "Domnul veghează asupra căii celor drepţi" chiar dacă aceasta poate să pară nesigură şi riscantă. Iosif este tatăl care acţionează în umbră şi în tăcere. Ca exemplu împotriva curentului, şi nu numai pentru taţi, într-o lume care pare să repete în mod obsesiv că pentru "a ne realiza" trebuie să stăm în rândul întâi şi să avem ultimul cuvânt. Însă Iosif este înainte de toate omul care trăieşte cu bucurie ascultarea faţă de Tatăl, deoarece ştie că numai aşa iubirea îşi are împlinirea sa perfectă.
(După L'Osservatore Romano, 17 martie 2021)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
