Sfântul Părinte Papa Francisc a celebrat duminică în bazilica San Pietro o Sfântă Liturghie solemnă cu noii cardinali creaţi la consistoriul public de sâmbătă. Este vorba de 19 episcopi şi arhiepiscopi din Italia, Germania, Marea Britanie, Nicaragua, Canada, Coasta de Fildeş, Filipine, Brazilia, Argentina, Coreea de Sud, Chile, Burkina Faso, Haiti, Spania şi Dominica. Trei dintre noii cardinali sunt ultra-octogenari, patru îşi desfăşoară misiunea în Curia Romană, iar doisprezece sunt episcopi rezidenţiali.
La predica Sfintei Liturghii Papa a subliniat că Dumnezeu îi cheamă pe toţi la sfinţenie: „Aceste cuvinte ne interpelează pe noi toţi, discipolii Domnului. Dar astăzi sunt adresate în mod special mie şi vouă, dragi Fraţi cardinali, şi în mod particular vouă, celor care de ieri faceţi parte din Colegiul Cardinalilor. A imita sfinţenia şi desăvârşirea lui Dumnezeu poate părea un obiectiv imposibil de ajuns. Cu toate acestea prima Lectură şi Evanghelia ne sugerează exemple concrete pentru ca modul în care se comportă Dumnezeu să devină regula faptelor noastre. Dar să ne amintim cu toţii că fără Spiritul Sfânt efortul nostru ar fi zadarnic. Sfinţenia creştină nu este mai întâi de toate rezultatul nostru, ci rodul docilităţii voite şi cultivate faţă de Spiritul lui Dumnezeu, cel de trei ori sfânt!”.
Bunătatea şi frumuseţea lui Dumnezeu, a continuat Papa la predică, exercită o forţă de atracţie asupra noastră. Deşi suntem înclinaţi să fim egoişti şi orgolioşi, Spiritul Sfânt poate transforma şi converti inimile noastre. Isus ne cere în Evanghelie să depăşim dreptatea impusă de legea talionului: „nu doar că nu trebuie să restituim celuilalt răul pe care l-a făcut faţă de noi, dar trebuie să ne străduim să facem binele cu mărinimie”. Şi aceasta, pentru că Isus nu a venit să ne înveţe bunele maniere pentru discuţii de salon, ci să ne mântuiască.
„Celui care vrea să-l urmeze, Isus îi cere să-l iubească pe cel care nu merită, fără să aştepte nimic în schimb, pentru a umple golurile de iubire care există în inimi, în relaţiile umane, în familii, în comunităţi, în lume. Fraţi cardinali, Isus nu a venit să ne înveţe bunele maniere, manierele de salon! Pentru aşa ceva nu era nevoie să coboare din cer şi să moară pe cruce. Cristos a venit să ne mântuiască, să ne arate calea, singura cale de ieşire din nisipurile mişcătoare ale păcatului, şi această cale de sfinţenie este milostivirea, cea pe care El a făcut-o şi pe care o face faţă de noi în fiecare zi. A fi sfinţi nu este un lux, este necesar pentru mântuirea lumii. Iată ce anume cere Domnul de la noi”.
A renunţa la micile cât şi la marile răzbunări este o îndatorire pe care Isus o încredinţează fiecărui creştin, dar – a remarcat Pontiful – în special celor chemaţi la slujirile înalte. „Sfinţenia unui cardinal constă întocmai în acest supliment de jertfire dezinteresată. Drept care, să-i iubim pe cei care ni se împotrivesc; să-i binecuvântăm pe cei care ne vorbesc de rău; să-l salutăm cu un surâs pe cel care poate nu-l merită; să nu căutăm să ne impunem, ci să răspundem cu blândeţe la aroganţă; să dăm uitării umilirile primite. Să ne lăsăm întotdeauna conduşi de Spiritul lui Cristos, care s-a jertfit pe sine pe cruce, ca să putem fi «canale» prin care curge iubirea sa. Aceasta este atitudinea, acesta trebuie să fie comportamentul unui cardinal”.
Papa a specificat că a deveni cardinal înseamnă a intra în Biserica Romei, nu a intra la o curte. Drept urmare, pe de o parte, e necesar să se evite atitudini şi comportamente de curte, precum intrigi de palat, bârfe despre ceilalţi, grupări de interese şi favoritisme, iar pe de alta, să adopte limbajul sincerităţii, atitudinile Fericirilor din Evanghelii şi calea sfinţeniei. În acest fel toată atenţia se va îndrepta spre slujirea fraţilor, în special a celor mai mici dintre ei.
„Spiritul Sfânt ne vorbeşte astăzi şi prin cuvintele Sfântului Paul: «Voi sunteţi templul lui Dumnezeu, sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteţi voi» (1 Cor 3,16-17). În acest templu, care suntem noi, se celebrează o liturgie existenţială: a bunătăţii, a iertării, a slujirii, într-un cuvânt, liturgia iubirii. Acest templu, care suntem noi, este într-un fel profanat dacă neglijăm datoriile pe care le avem faţă de aproapele. Când în inima noastră îşi găseşte loc cel mai mic dintre fraţii noştri, îşi găseşte loc Dumnezeu însuşi. Când acel frate este lăsat afară, nu este primit Dumnezeu însuşi. O inimă goală de iubire este ca o biserică dezafectată, sustrasă cultului divin şi dedicată altor activităţi”.
„Dragi fraţi cardinali”, a fost îndemnul final al Papei, „să rămânem uniţi în Cristos şi între noi! Vă cer să-mi fiţi aproape, cu rugăciunea, sfatul şi colaborarea voastră! Voi toţi – episcopi, preoţi, diaconi, persoane consacrate şi laici – uniţi-vă în invocarea Spiritului Sfânt astfel încât Colegiul Cardinalilor să fie tot mai înflăcărat de caritate pastorală, tot mai plin de sfinţenie, pentru a sluji Evanghelia şi a ajuta Biserica să răspândească în lume iubirea lui Cristos!”.
Sursa:ro.radiovaticana.va
