De Mons. Raffaello Martinelli
Este necesar să-l vestim, cu bucurie, pe Isus Cristos pentru că cer aceasta: Dumnezeu Tatăl, Isus Cristos, Spiritul Sfânt, evanghelia, persoana umană, creştinul, Biserica, societatea de astăzi.
* Dumnezeu Tatăl cere ca vestirea Fiului său Isus Cristos să fie făcută tuturor. Pentru ce motiv?
Pentru că Dumnezeu „vrea ca toţi oamenii să se mântuiască şi să ajungă la cunoaşterea adevărului” (1Tim 2,4). Pentru aceasta:
– el îl trimite pe Fiul său Isus Cristos, care este cuvântul său definitiv şi desăvârşit şi Mântuitorul nostru
– şi îl dăruieşte pe Spiritul Sfânt, graţie căruia credem în Cristos şi-l invocăm pe Dumnezeu ca Tată.
* În ce mod vrea Dumnezeu să-l facă cunoscut pe Fiul său tuturor?
Dumnezeu a înscris în inima omului dorinţa de a-l cunoaşte şi de a-l iubi şi nu încetează să atragă la sine orice persoană, prin intermediul Fiului său în Spiritul Sfânt. În acelaşi timp, încredinţează oamenilor, convocaţi de el în Biserică popor al său, misiunea de a-l face cunoscut pe Fiul său şi de a comunica mântuirea realizată de el.
Isus a venit în această lume pentru ca „toţi să aibă viaţă şi să o aibă din belşug” (In 10,10).
* Cum realizează Isus Cristos această misiune?
El:
– anunţă tuturor „vestea cea bună”;
– îşi oferă viaţa, murind pe cruce, „pentru voi şi pentru toţi, spre iertarea păcatelor” (cf. Mt 26,28);
– înainte de a se întoarce la Tatăl, a dat această poruncă discipolilor săi: „Mergeţi şi învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Spirit” (Mt 28,19);
– se prezintă ca diferit de ceilalţi, ca unic!
* De ce Isus Cristos este unic?
Pentru că el este Fiul Unic al lui Dumnezeu, consubstanţial cu Dumnezeu Tatăl său: „Eu şi Tatăl una suntem” (In 10,30). Dumnezeu a spus şi s-a dăruit în întregime pe sine însuşi în Fiul Unul-Născut Isus Cristos. Pentru aceasta, nu trebuie aşteptată nici o altă nouă revelaţie sau dar: ar fi o ofensă adusă lui Cristos, unic, perfect şi definitiv revelator al lui Dumnezeu.
Pentru aceasta, el, şi numai el:
– ni-l face cunoscut în manieră deplină, perfectă şi definitivă pe Dumnezeu Tatăl: „Cine mă vede pe mine îl vede pe Tatăl” (In 14,9);
– ne dăruieşte, cu moartea sa şi învierea sa, mântuirea adevărată şi deplină: „Nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fap 4,12).
Prin urmare, datoria noastră este de a ne lăsa conduşi de Duhul Sfânt în primirea lui Isus Cristos, în a creşte tot mai mult în cunoaşterea sa şi în intimitatea sa de viaţă: în a-l cunoaşte, a-l celebra, a ne ruga, a trăi, a-l mărturisi pe el, pe Cristos.
* Isus ia ceva de la om?
Isus nu ia nimic de la om, dimpotrivă el:
– dăruieşte viaţa nouă divină de fii ai lui Dumnezeu;
– duce la împlinire, după ce a purificat, ceea ce este adevărat-bun-frumos în orice persoană şi în orice religie;
– realizează pe deplin aspiraţiile autentice ale omului;
– deschide omului noi orizonturi, îi arată drumul şi-i dă harul pentru a le realiza;
– nu diminuează, ci înalţă libertatea umană şi solicită spre împlinirea sa, în întâlnirea fericită cu Dumnezeu şi în iubirea gratuită şi atentă pentru binele tuturor oamenilor.
Duhul Sfânt revărsat în noi de Dumnezeu Tatăl, prin intermediul lui Cristos mort-înviat, ne stimulează să fim vestitori, pentru ca toţi „să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe cel pe care tu l-ai trimis, Isus Cristos” (In 17,3).
Cu lumina sa şi harul său, omenirea poate, în Cristos, „să găsească, într-o plinătate inimaginabilă, tot ceea ce ea caută despre Dumnezeu, despre om şi despre destinul său, despre viaţă şi despre moarte, despre adevăr”, aşa cum aminteşte Ioan Paul al II-lea în enciclica Redemptoris missio (nr. 8).
* Evanghelia trebuie vestită tuturor. De ce?
Pentru că ea este capabilă:
– să entuziasmeze persoana de orice vârstă, cultură, limbă…
– să pătrundă orice formă de viaţă care nu o exclude a priori. Şi aceasta deoarece cuvântul lui Cristos nu este legat „în mod exclusiv şi indisolubil de nici o naţiune sau neam, de nici un mod special de a trăi, de nici o cutumă antică sau recentă” (Conciliul Vatican II, GS 58). Evanghelia este pentru toate culturile şi acestea pot să fie toate „fermentate” de evanghelie: ca sămânţa care cade pe pământ şi acolo unde este posibil germinează şi dă rod; sau ca drojdia care fermentează aluatul, sau sarea care dă gust mâncării, sau roua şi ploaia care permite oricărei vegetaţii să crească.
– „Evanghelia lui Cristos reînnoieşte continuu viaţa şi cultura omului decăzut, luptă şi înlătură erorile şi relele care derivă din seducţia mereu ameninţătoare a păcatului. Încontinuu purifică şi ridică moralitatea popoarelor, restaurează în Cristos calităţile spirituale şi aptitudinile fiecărui popor” (GS 58).
* Persoana umană, tocmai pentru că este capabilă de dialog cu Creatorul său, are dreptul şi obligaţia:
– de a asculta adevărul, în maniera cea mai autentică, integră, completă care este posibilă: „vestea cea bună” a lui Dumnezeu care se revelează şi se dăruieşte în Cristos. În felul acesta, persoana realizează în mod deplin propria vocaţie;
– de a vesti adevărul, pentru a împărtăşi cu alţii propria credinţă: aparţine omului dorinţa şi angajarea concretă pentru a-i face părtaşi pe alţii de propriile bunuri, pe care le-a primit în dar şi pe care le apreciază;
– de a trăi în mod deplin propria viaţă: „Nu numai cu pâine trăieşte omul, dar şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Mt 4,4).
De ce persoana are nevoie de vestirea lui Cristos?
Deoarece Cristos:
– eliberează omul de păcat şi-l face să devină fiu al lui Dumnezeu;
– dezvăluie omului propria identitate integrală şi originală şi-i dă capacitatea de a o realiza;
– are şi asupra omului de astăzi o extraordinară forţă de atracţie şi de convingere. Pentru aceasta este necesar de a vesti tuturor, în mod senin şi pozitiv, adevărul creştin în integritatea sa, în totalitatea sa, în armonia sa şi, de ce nu, şi în frumuseţea sa, care aşa de mult îl fascinează pe omul de astăzi. Astfel va fi posibil pentru persoană să cunoască şi să primească, în libertate, acel splendor veritatis care este însuşi Cristos, care nu ia nimic din ceea ce este în om şi în lume adevărat, bun, frumos: dimpotrivă, toate acestea sunt purificate, potenţate, completate chiar de Cristos.
* Creştinul, orice creştin, are dreptul şi obligaţia de a-l vesti pe Isus Cristos. Care este fundamentul acestui drept/obligaţie?
Acest drept/obligaţie:
– se întemeiază pe libertatea religioasă, drept natural al oricărui om;
– este o exigenţă profundă a vieţii lui Dumnezeu în el. Necesitatea de a vesti tuturor evanghelia se naşte în creştin din exigenţa de a împărtăşi cu alţii ceea ce a primit de la Dumnezeu original, specific şi unic, adică credinţa;
– se întemeiază pe porunca lui Cristos: „Mergeţi în toată lumea şi predicaţi evanghelia la toată făptura. Cine va crede şi va fi botezat se va mântui; iar cine nu va crede va fi condamnat” (Mc 16,15-16);
– vestirea lui Cristos este indispensabilă pentru ca alţii să-l poată cunoaşte şi primi pe Cristos pentru a obţine mântuirea. De fapt, pentru a crede în el, trebuie să se audă vorbindu-se despre el, este nevoie de cineva care, după ce l-a cunoscut, să-l vestească altora. Într-adevăr: „Cum îl vor invoca, dacă nu au crezut? Şi cum să creadă, dacă nu au auzit? Dar cum să audă, fără predicator?” (Rom 10,14).
* Biserica Catolică l-a vestit pe Cristos mereu şi pretutindeni. De ce şi în ce mod?
– Biserica există nu pentru a se vesti pe sine însăşi, sau o nouă sau altă religie, ci pentru a-l vesti şi a-l comunica pe Cristos.
– Prima şi principala angajare a întregii Biserici în tradiţia sa bimilenară a fost şi este: „Traditio evangelii” (comunicarea evangheliei).
– Este dreptul şi obligaţia Bisericii, a întregii Biserici, să vestească întreaga evanghelie tuturor oamenilor şi oricărui om, în modul cel mai fidel posibil, evitând reducţionisme şi ambiguităţi şi rezervând acestei vestiri primul loc în grijile şi activităţile sale.
– Înşişi apostolii, la începutul vieţii Bisericii, au dat primul lor vestirii lui Cristos: „Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. De aceea, fraţilor, căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului” (Fap 6,2-4).
– După apostoli, atâţia alţii şi-au însuşit aceste cuvinte ale sfântului Paul: „Dacă vestesc evanghelia nu am nici un motiv de laudă pentru că datoria mă obligă. Vai mie dacă nu vestesc evanghelia” (1Cor 9,16). Este datorie şi onoare predicarea evangheliei!
– Orice activitate a Bisericii (chiar dacă este de asistenţă, de apărare a drepturilor umane, a păcii etc.) trebuie să fie inseparabilă de angajarea de a-i ajuta pe toţi să-l întâlnească pe Cristos în credinţă. Această normă de conduită a fost valabilă de-a lungul întregii istorii a Bisericii şi va continua să fie întotdeauna. De-a lungul istoriei, iniţiativele pentru a răspândi evanghelia sunt nenumărate şi caracterizează profund întreaga viaţă a poporului lui Dumnezeu: ele conduc la întâlnirea cu Cristos.
– Acţiunea evanghelizatoare a Bisericii nu poate dispare niciodată, pentru că niciodată nu va lipsi prezenţa Domnului cu puterea Duhului Sfânt, conform promisiunii sale: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii” (Mt28,20).
– Biserica, vestindu-l pe Cristos adevăr şi mântuire a omului, merge în întâmpinarea necesităţii celor care caută cu sinceritate acest adevăr şi mântuire, stabilind cu ei un dialog motivat, finalizat, centrat pe iubirea adevărului. A evangheliza este un deosebit act de iubire faţă de persoană.
– Fiecare este chemat la sfinţenie în Biserică. Sfinţenia înseamnă a merge pe urmele lui Cristos care a venit să vestească tuturor mântuirea şi a încredinţat această misiune de vestitor fiecărui creştin şi Bisericii.
* Societatea de astăzi are nevoie de vestirea evangheliei. Cum se manifestă această necesitate?
– Contextul cultural de astăzi, marcat atât de un relativism răspândit cât şi de ispita unui pragmatism uşor, cere mai mult ca oricând vestirea curajoasă a adevărului care mântuieşte pe om şi societatea.
– Ordinea etică socială are nevoie să fie luminată de vestirea lui Cristos. Şi aceasta pentru că, aşa cum a afirmat pe bună dreptate Papa Ioan al XXIII-lea în enciclica Mater et magistra (nr. 193), „ordinea etică religioasă influenţează mai mult decât orice altă valoare materială asupra direcţiilor şi soluţiilor care trebuie date problemelor vieţii individuale şi asociate, în cadrul comunităţii naţionale şi în raporturile dintre ele”.
– Vestirea evangheliei ajută la înţelegerea patrimoniului istoric-cultural al multor popoare şi naţiuni. De fapt, principiile evangheliei sunt parte constitutivă a acestui patrimoniu: istoria, cultura, civilizaţia multor generaţii, de-a lungul secolelor, sunt impregnate de creştinism şi intim întreţesute cu drumul Bisericii. Dau mărturie despre aceasta nu numai nenumăratele opere de artă, care au făcut preţioase diferitele locuri din lume, dar şi tradiţiile, obiceiurile, obişnuinţele, care caracterizează gândirea şi activitatea diferitelor popoare.
– Lumea de astăzi, în timp ce facilitează comunicarea, se îndoieşte de capacitatea persoanei de a cunoaşte adevărul, sau chiar neagă posibilitatea existenţei unui singur Adevăr şi totuşi în acelaşi timp manifestă în cele mai diferite moduri o necesitate de absolut, o sete de nepotolit de adevăr şi de certitudine. Vestirea evanghelică vine în întâmpinarea acestor exigenţe şi este în măsură să le dea satisfacţie deplină.
– Vestirea evangheliei, afirmă Ioan Paul al II-lea în enciclica Slavorum apostoli(nr. 18), „nu duce la sărăcirea sau la stingerea a ceea ce orice om, popor şi naţiune, orice cultură în timpul istoriei recunosc şi realizează ca bine, adevăr şi frumuseţe. Mai degrabă, ea stimulează la asimilarea şi la dezvoltarea tuturor acestor valori: la trăirea lor cu recunoştinţă şi bucurie şi la completarea lor cu lumina misterioasă şi înălţătoare a revelaţiei lui Cristos”.
Pentru motive de mai sus şi pentru multe alte motive, este absolut necesar să-l vestim pe Isus Cristos care a murit şi a înviat pentru mântuirea tuturor.
Şi este izvor de imensă bucurie a-i deschide larg lui Cristos uşile inimilor noastre, ale familiilor noastre, ale tuturor popoarelor şi ale întregii lumi.
Traducere: pr. Mihai Pătraşcu
NB: Pentru a aprofunda tema, iată câteva documente pontificale:
IOAN PAUL AL II-LEA:
– Redemptoris missio
– Slavorum Apostoli
CATEHISMUL BISERICII CATOLICE (CBC), nr. 422-682;
CONGREGAŢIA PENTRU DOCTRINA CREDINŢEI, Dominus Iesus, 2000.
Sursa:ercis.ro
