Anul 2020 al Papei Francisc, ca acela al fiecăruia dintre noi, a fost profund marcat de pandemie. Nicio călătorie, puţine audienţe generale cu prezenţa redusă de persoane la sfârşitul verii şi apoi întrerupte din nou cu venirea celui de-al doilea val de infectări, celebrări publice în formă redusă cu participare unor grupuri mici de credincioşi. Ceea ce a lipsit a fost contactul zilnic cu oamenii, contactul fizic format din îmbrăţişări, din strângeri de mână, din cuvinte şoptite cu lacrimile în ochi, din binecuvântări trasate pe cap, din privire care se intersectează şi se întâlnesc. Şi Francisc, în modul său, a trebuit să-şi desfăşoare misiunea sa în smartworking, rămânând acasă, conectându-se în mod virtual, înmulţind contactele telefonice.
Anul Papei Francisc a fost marcat de cuvintele din exortaţia Querida Amazonia, care a adunat discernământul Sinodului din octombrie 2019 şi a fost publicată în ajunul izbucnirii pandemiei: o chemare puternică de a privi la ceea ce se întâmplă în acea regiune uitată. Indicarea de căi concrete pentru o ecologie umană care să ţină cont de cei săraci, pentru valorizarea culturilor şi pentru o Biserică misionară cu faţă amazoniană. După aceea, imediat ce covid-19 a părut să acorde o pauză, cel puţin în Italia, Papa Francisc a reluat audienţele generale cu credincioşii propunându-le un ciclu de cateheze despre ce viitor vrem să construim după pandemie. În sfârşit, în octombrie, darul unei noi enciclice, Fratelli tutti, care a indicat fraternitatea şi prietenia socială ca răspuns la umbrele urii, violenţei şi egoismului care par uneori să prevaleze în lumea noastră rănită nu numai de coronavirus, ci de războaie, nedreptăţi, sărăcie, schimbări climatice.
Evenimentul simbol din anul abia trecut, în amintirea tuturor, a rămas cel din 27 martie, cu Statio Orbis, implorarea către Dumnezeu pentru ca să intervină şi să ajute omenirea lovită de pandemie: Francisc singur, sub ploaie, într-o Piaţă "Sfântul Petru" în mod dezolat pustie ca niciodată şi în acelaşi timp niciodată aşa de plină, graţie milioanelor şi milioanelor de persoane conectate în mondoviziune pentru a se ruga în tăcere. Papa care urcă lent treptele largi pentru a ajunge pe platou şi ne aminteşte că toţi suntem în aceeaşi barcă, neputându-ne să ne salvăm singuri; papa sărută picioarele Crucifixului de la "San Marcello", purtat în procesiune de romani împotriva ciumei; papa care binecuvântează cu Preasfântul Sacramente oraşul şi lumea în timp ce pe fundal se aud sirenele într-o Romă paralizată de lockdown.
Însă a fost un alt eveniment zilnic, mai puţin eclatant şi totuşi mai important, care i-a permis Papei Francisc să însoţească milioane de persoane din toată lumea în timpul primei părţi al acestui an 2020, în timpul fricii şi al rătăcirii. A fost Liturghia cotidiană celebrată în capela de la "Sfânta Marta" la ora 7 dimineaţa: timp de trei luni, succesorul lui Petru a bătut uşor la uşile caselor noastre, ne-a invitat să nu ascultăm mari discursuri sau cateheze lungi, ci înainte de toate să ascultăm cuvintele Scripturii, comentate cu scurte omilii rostite liber şi urmate, după celebrarea euharistică, de câteva momente de adoraţie tăcută în faţa Preasfântului Sacrament. În fiecare dimineaţă, în fiecare amiază şi în fiecare seară, în funcţie de fusurile orare, multe, foarte multe persoane chiar nepracticante şi necredincioase, s-au sintonizat cu radioul, televiziunea, streaming-ul, pentru a asculta mesajul Evangheliei şi glasul episcopului de Roma devenit paroh al lumii. Şi dacă au impresionat imaginile papei singur în piaţă la 27 martie, şi mai mult au emoţionat cele ale atâtor credincioşi în genunchi în faţa unui ecran sau a unui smartphone în timpul consacrării, de la Americi la Europa, în China ca şi în Africa. Sobrietatea esenţială a acelor celebrări, precedate de scurte rugăciuni pentru categoriile mai lovite de covid-19, a ţinut companie, a oferit raze de speranţă, a ajutat la rugăciune, ne-a făcut să ne simţim cu toţii mai puţin singuri, mai puţin izolaţi, mai puţin abandonaţi. Proximitatea de poporul lui Dumnezeu, însoţirea realizată cu acele Liturghii împărtăşite pe ecrane în orice parte a lumii, a arătat clare ce anume înseamnă, pentru papa, a fi păstor al Bisericii Universale, mijlocitor pentru omenirea rănită, martor al Evanghelie care acţionează în toată familia umană în atâtea moduri adesea imprevizibile şi ascunse.
(După L'Osservatore Romano, De Andrea Tornielli, 29 decembrie 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
