(1905-1938)
Elena Kowalska s-a născut în 1905, al treilea din cei 10 copii din familia sa. A făcut doar trei ani de şcoală. A lucrat apoi ca slujitoare la diferite familii. După ce a fost respinsă de mai multe ordine religioase, la 1 august 1925 a devenit călugăriţă în cadrul Congregaţiei Surorilor Fecioarei Îndurării, în Varşovia, Polonia; ordinul se dedica în principal asistenţei şi educaţiei tinerelor aflate în dificultăţi. Ea şi-a luat ca nume de călugăriţă sora Maria Faustina a Preasfântului Sacrament. În cei 13 ani cât a mai trăit, a servit în diferite case ale ordinului, ca şi bucătăreasă, grădinăreasă şi portar.
Ea a avut o devoţiune specială pentru Neprihanita Fecioară, faţă de Euharistie şi Spovadă, ceea ce a condus-o la o viaţă interioară mistică profundă. A început să aibă viziuni, să primească revelaţii şi să experimenteze stigmate ascunse. Aceste experienţe mistice ea şi le-a notat într-un jurnal; fiind aproape analfabetă, jurnalul a fost scris fonetic, fără semne de punctuaţie, având aproape 700 de pagini. O traducere greşită a ajuns la Roma în 1958, textul fiind catalogat ca eretic. Atunci când Karol Wojtyla (Papa Ioan Paul al II-lea) a devenit Arhiepiscop de Cracovia, i s-a cerut să reanalizeze textul. El a cerut o traducere mai bună, iar Vaticanul şi-a dat seama că în loc de erezii, textele sorei Faustina proclamau iubirea lui Dumnezeu. Ele au fost publicate sunt titlul "Îndurarea Divină în sufletul meu".
În anii '30, sora Faustina a primit de la Isus un mesaj de îndurare, fiind rugată să îl răspândească în întreaga lume. Mesajul de îndurare din partea lui Dumnezeu era adresat fiecărei persoane în parte, precum şi omenirii ca întreg. Isus a cerut să se picteze o imagine a Sa, sub care să scrie: "Isuse, cred în Tine". Sorei Faustina i s-a mai cerut să fie un model pentru ceilalţi, să îşi trăiască întreaga viaţă ca sacrificiu, imitând viaţa lui Cristos. Ea a cerut să fie realizată această pictură în 1935, care prezintă raze roşii şi albe izvorând din Preasfânta Inimă a lui Cristos.
"Apostolii Îndurării Divine" reprezintă o mişcare formată din preoţi, călugări şi laici, inspiraţi de experienţele sorei Faustina; ei răspândesc învăţătura despre misterul Îndurării Divine şi invocă îndurarea lui Dumnezeu asupra păcătoşilor. Aprobată în 1996 în Arhidieceza de Cracovia, mişcarea s-a răspândit mai apoi în numeroase ţări. Sora Kowalska fusese deja beatificată la 18 aprilie 1993, de către Papa Ioan Paul al II-lea.
www.calendarcatolic.ro
***
„Micul jurnal” al sfintei Faustina este cea mai mare carte despre a fi mic pe care am citit-o vreodată. Scris sub ascultare de îndrumătorul ei spiritual, „Jurnalul” redă inspiraţiile divine şi frământările umane ale unui suflet strălucitor prin smerenie, care a primit harul repetat viziunilor Mântuitorului. Prin Faustina, Isus a transmis Bisericii sale devoţiunea la Divina sa Milostivire, cu tot ceea ce presupune ea (instituirea Sărbătorii Divinei Milostiviri în prima duminică de după Înviere, Coroniţa Divinei Milostivirii, Ora sfântă, Novena la Divina Milostivire).
Isus: Eu nu răsplătesc reuşita în muncă, ci suferinţa. (pag. 65)
Iubirea curată nu se rătăceşte, ea are neobişnuit de multă lumină şi nu face nimic ce i-ar putea displace lui Dumnezeu. Este ingenioasă în a face ceea ce îi este mai plăcut lui Dumnezeu şi nimeni n-o va egala; este fericită când poate să se nimicească şi să ardă ca o jertfă curată. Cu cât se dăruieşte mai mult, cu atât este mai fericită, dar în acelaşi timp nimeni nu ştie să ghicească pericolele de la atâta depărtare ca ea; ştie să le demaşte şi ştie, de asemenea, cu cine are de-a face. (pag. 94)
Cel care vrea să înveţe adevărata umilinţă să mediteze la pătimirea lui Isus. (pag. 140)
Adevărata iubire faţă de Dumnezeu constă în a îndeplini voinţa lui Dumnezeu. Pentru a ne manifesta iubirea faţă de Dumnezeu în acţiunile noastre, trebuie ca toate, chiar şi cele mai mărunte, să decurgă din iubire pentru Dumnezeu. (pag. 144)
Isus: Oh, cât mă răneşte neîncrederea sufletului. Un astfel de suflet susţine că eu sunt sfânt şi drept, dar nu crede că eu sunt milostivire, el este neîncrezător în bunătatea mea. Şi diavolii preamăresc dreptatea mea, dar nu cred în bunătatea mea. (pag. 150)
Isus: Nu există decât un preţ prin care se răscumpără sufletele – şi aceasta este suferinţa, unită cu suferinţa mea pe cruce. Iubirea pură înţelege aceste cuvinte, dar dragostea carnală nu le va înţelege niciodată. (pag. 158)
Isus: O oră de meditaţie asupra pătimirii mele dureroase are un merit mai mare decât un an întreg de flagelare până la sânge. (pag. 176)
Sufletul care doreşte sincer să înainteze în perfecţiune trebuie să respecte cu stricteţe sfaturile pe care i le dă directorul său spiritual. Câtă sfinţenie, atâta dependenţă. (pag. 179)
Tăcerea este o sabie în lupta spirituală, sufletul flecar nu va ajunge niciodată la sfinţenie. Sabia tăcerii va tăia tot ce vrea să se agaţe de suflet. (pag. 213)
Esenţa virtuţilor este voinţa lui Dumnezeu; cel care îndeplineşte fidel voinţa lui Dumnezeu, practică toate virtuţile. (pag. 281)
Isuse al meu, ce puţin vorbesc aceştia oameni despre tine. Despre toate, dar nu despre tine, Isuse. Şi dacă vorbesc puţin despre asta, este pentru că probabil nu se gândesc deloc; îi preocupă lumea întreagă, dar despre tine, Creatorul, tăcere. (pag. 317)
Oh, cât de frumoasă este lumea spiritului. Şi atât de reală încât în comparaţie cu ea, viaţa exterioară nu este decât amăgire deşartă, neputinţă. (pag. 342)
Tristeţea nu se va stabili într-o inimă care iubeşte voinţa lui Dumnezeu. (pag. 343)
h, dacă sufletul care suferă ar ştii cât îl iubeşte Dumnezeu, ar muri de bucurie şi de prea mare fericire; într-o zi, vom descoperi ce este suferinţa, dar atunci nu vom mai fi în stare să suferim. (pag. 368)
În mijlocul unor furtuni teribile, privesc la tine, o, Dumnezeule, şi chiar dacă furtuna se adună deasupra capului meu, ştiu că soarele nu se stinge, falsitatea creaturilor nu mă miră şi accept dinainte toate întâmplările. Buzele mele tac, în timp ce urechile mele sunt pline de batjocuri. Mă străduiesc pentru liniştea în inimă, în mijlocul celor mai mari suferinţe, iar cu scutul numelui tău, mă apăr de toate săgeţile ascuţite. (pag. 387)
Nucleul iubirii este sacrificiul şi suferinţa. Adevărul poartă o cunună de spini. Rugăciunea priveşte mintea, voinţa şi sentimentul. (pag. 402)
Ne asemănăm cel mai mult cu Dumnezeu atunci când iertăm aproapelui nostru. Dumnezeu este iubire, bunătate şi milostivire. (pag. 411)
Este cu neputinţă să fii plăcut lui Dumnezeu fără a îndeplini sfânta sa voinţă. (pag. 441)
Tot ceea ce este bun în mine a săvârşit Sfânta Împărtăşanie, ei îi datorez totul. Simt că acest foc sfânt m-a transformat complet. (pag. 484)
Dumnezeu, în judecăţile sale de nepătruns, permite câteodată ca cei care şi-au dat cel mai mult silinţa în îndeplinirea unei lucrări să nu poată, cel mai adesea, să se bucure pe acest pământ de roadele acestei lucrări, Dumnezeu păstrând pentru ei întreaga bucurie pentru veşnicie; dar, în pofida a toate, uneori Dumnezeu le dă să ştie cât îi sunt de plăcute strădaniile unor astfel de suflete, iar aceste momente le întăresc pentru noi lupte şi încercări. Sunt sufletele cele mai asemănătoare Mântuitorului, care n-a gustat decât amărăciune în lucrarea pe care a întemeiat-o pe pământ. (pag. 487)
Smerenia este numai adevăr. (pag. 524)