Teolog greco-catolic, istoric, membru al Academiei Române, Augustin Bunea este una dintre personalitățile marcante ale Bisericii noastre de la sfârșitul secolului XIX și începutul celui următor. Cu o operă teologică și istorică remarcabilă, Augustin Bunea se înscrie în rândul marilor cărturari pe care Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică i-a dat de-a lungul existenței sale.
S-a născut în ziua de 4 august 1857 la Vad, în comitatul Făgărașului, azi județul Brașov, în familia preotului greco-catolic Arsenie Bunea, pe linie maternă fiind descendent al colonelului-baron David Urs de Margina.
În satul natal a urmat primii ani de școală, după care, gimnaziul, la Brașov și la Blaj, iar studiile superioare la Institutul „De Propaganda Fide” din Roma, unde a fost trimis de Mitropolitul Ioan Vancea și unde a studiat filosofia și teologia, în care obține un doctorat în anul 1882 cu o teză despre Taina Sfintei Euharistii.
Înainte de terminarea studiilor universitare a fost hirotonit preot. Reîntors în țară, s-a stabilit la Blaj unde a fost angajat la Cancelaria Mitropoliei, apoi profesor de teologie dogmatică la Academia Teologică.
În Biserică, Augustin Bunea a deținut demnități importante: secretar mitropolitan, canonic mitropolitan, asesor și defensor la tribunalele matrioniale, protopop onorific, iar pe plan social a fost o voce distinctă în lupta pentru emanciparea românilor transilvăneni. Astfel, s-a numărat printre apărătorii acuzaților în procesul memorandiștilor, a publicat nenumărate articole cu caracter politic și social în ziare ale vremii: Tribuna, Foia Bisericească și Unirea, la acesta din urmă fiind cofondator în 1891 alături de Vasile Hossu, Alexandru Grama, Izidor Marcu ș a.
Ca istoric al Bisericii, Augustin Bunea s-a remarcat prin lucrări importante, dovedindu-se un vrednic continuator al reprezentanților Școlii Ardelene. Având la bază un solid material documentar provenit din arhive din Transilvania dar și din Viena, Roma sau Budapesta, lucrările științifice ale lui Augustin Bunea prezintă aspecte social-politice și religioase din perioada de afirmare ca națiune politică a românilor transilvăneni. Amintim dintre acestea: Mitropolitul Ion Vancea de Buteasa. Schiță biografică (1890); Cestiuni din istoria și dreptul Bisericii române unite (2 volume 1893-1894); Șematismul veneratului cler a Arhidiecesei Metropolitane greco-catolice române de Alba Iulia și Făgăraș (1900); Din Istoria românilor. Episcopul Ioan Inochentiu Klein (1900); Statistica românilor din Transilvania făcută de vicarul episcopesc Petru Aron (1901); Istoria românilor ardeleni de la 1752 până la 1764 (1902); Vechile episcopii românești ale Vadului, Geoagiului, Silvașului și Bălgradului (1902); Episcopii Petru Pavel Aron și Dionisie Novacovici sau istoria românilor transilvăneni de la 1751 până în 1764 (1902); Ierarhia românilor din Ardeal și Ungaria(1904). Postum, lui Augustin Bunea i s-au publicat două lucrări importantre: Încercare de istoria românilor până la 1382 (1912) și Istoria regimentelor grănicereşti (1941).
Ca recunoaștere a meritelor sale științifice, Academia Română l-a ales pe Augustin Bunea în 1901 în rândul membrilor săi corespondenți, iar în 28 mai 1909, ca membru titular. La câteva luni după aceasta, Augustin Bunea a trecut la cele veșnice (30 noiembrie 1909) fără a mai reuși să țină Discursul de Recepție (Stăpânii Țării Oltului) pe care-l pregătise. Acest discurs a fost publicat în Ediția Academiei Române XXXIV, București 1910.
Este înmormântat la Blaj, oraș în care muzeul de istorie îi poartă numele.
Ion Moldovan
