Meditație pentru Duminica a 32-a după Rusalii (a lui Zaheu), Ev Lc 19, 1-10
Ca o cetate fortificată e sufletul omului, construită de Domnul în așa fel încât să se poată apăra și să reziste în fața dușmanilor. Din cauza păcatului strămoșesc însă, omul manifestă o vădită miopie spirituală ce-l împiedică să-și dea seama când și în fața cui trebuie să-și închidă sau să-și deschidă porțile. Pentru a înțelege mai bine intrarea de astăzi a lui Isus în Ierihon și în casa lui Zaheu, e bun lucru să ne aducem aminte de istoria acestei fortărețe. Considerată de necucerit, cetatea Ierihonului își închide porțile în fața poporului lui Dumnezeu ce revenea din lunga perioadă de robie egipteană și din cei 40 de ani de călătorie prin deșert. Zidurile groase, de nepătruns, se prăbușesc doar în momentul în care, la îndemnul Domnului, sunetul trâmbițelor și strigătele de victorie se înalță din mijlocul poporului. Îndârjirea și închiderea manifestată în fața planului divin, îl face pe Iosua să pronunțe acele teribile cuvinte: "blestemat tot cel ce va reconstrui Ierihonul!". Rămasă în istorie ca un semn al neascultării, cetatea devine o imagine a piedicilor pe care încontinuu le punem în calea lui Dumnezeu. Bucăți din zidurile Ierihonului răsar” iară și iară” în sufletele noastre. De aceea la Sfânta Liturghie cântăm “iară și iară” Domnului: pentru ca zidurile Ierihonului să fie “iară și iară” sfărâmate!
În Zaheu putem contempla toată această dinamică spirituală: trăiește, la fel ca majoritatea dintre noi, un fel de schizofrenie existențială; două lucruri, două identități în același timp. E mai marele vameșilor; tocmai de aceea e mic de statură... Probabil lucrurile care l-au ajutat să ajungă căpetenie, i-au redus statura... cel puțin pe cea morală. Dar în străfundul sufletului, chiar dacă bine ascunsă, zace adevărata identitate: cea de fiu al lui Avram, fiu al credinței. Isus reușește să o vadă dincolo de toate celelalte straturi care o acoperă și știe că este cea autentică. La rândul lui, Zacheu se contemplă în ochii Mântuitorului ca într-o oglindă și își aduce aminte cine este cu adevărat. Ochii celorlalți, ai lumii,îi răsfrâng doar o imagine de vameș, de hoț, de om mic. Și îl condamnă și pe el și pe Isus: cum să te apropii de un astfel de om? Dar nu-și aduc aminte că Isus s-a apropiat și de leproși; și că a venit în lume în special pentru păcătoși, leproși, tâlhari. Cu alte cuvinte, pentru noi.
Până nu ne vom oglindi și noi în ochii lui Isus nu ne vom vedea cu adevărat: nici pe noi, nici pe ceilalți. Căutați-vă fiecare sicomorul potrivit, de unde să puteți întrezări privirea Mântuitorului: adevărata identitate va ieși doar atunci la lumină, zidurile Ierihonului din sufletul vostru se vor prăbuși, iar Isus va intra și va rămâne cu voi! “Iară și iară Domnului să ne rugăm!”
PS Claudiu
Episcopul Curiei