Atunci când un unul dintre parteneri derapează, scuzele nu sunt suficiente... Pentru a spera într-o depășire a crizei, cel sau cea care agresează trebuie să aibă o dorință fermă de a se schimba și de a-și vindeca rănile...
Agresarea psihologică este un comportament pervers și distructiv pe care un partener din cuplu îl exercită asupra celuilalt, mai vulnerabil. Cazurile de agresiune psihologică apar în relațiile asimetrice atunci când unul îl domină pe celălalt, cel mai slab pierzând treptat orice sentiment de libertate. Este important să se înțeleagă că acesta este un comportament pervers, și nici într-un caz nu poate fi tolerat.
Dar care ar fi problema? Aceasta constă în faptul că violența psihologică, care se agravează cu timpul, apare deoarece la începutul relației persoana abuzată nu a reușit să detecteze abuzul și să pună limite, blocându-se astfel într-un cerc al distrugerii.
În cazurile de abuz, două persoane suferă de probleme: agresorul și abuzatul. Autorul abuzului poate suferi de tulburări psihice, dar în cele mai multe cazuri, el a suferit răni adânci emoționale de care nu este, probabil, conștient, și a fost de multe ori abuzat fiind copil. Acesta este adesea marcat de trecut, de relațiile toxice din familie. Oamenii reproduc ceea ce au experimentat în copilărie, de multe ori fără a fi conștienți.
Făptașii abuzurilor nu au baze emoționale sănătoase din diferite motive, și, prin urmare, sunt în imposibilitatea de a iubi într-un context de libertate adevărată și afecțiune.
Ele acționează, în general, în trei faze ascupra victimei: o primă fază de tensiune în creștere, declanșată de acumularea zilnică de tensiuni în situații de conflict; o a doua fază a exploziei, când acumularea și suprimarea tensiunii sunt concentrate într-un singur moment, persoana explodând emoțional, ceea ce duce la acte de violență verbală sau fizică, emoțională sau sexuală; și o a treia fază de remușcare, când agresorul își cere scuze pentru acțiunile sale și recunoaște agresiunea, cu excepția faptului că îi afectează stima de sine, ceea ce provoacă reluarea celor trei faze ciclice.
Diferitele tipuri de abuz și etapele inerente ale ei sunt legate de simptomele clare ale tulburării de personalitate ale agresorului, și cu timpul, victima slăbește psihic, făcând parte oarecum din aceste tulburări.
Agresorul regretă acțiunea sa promițând că nu o va fece din nou, dar scuzele sunt doar temporare, deoarece nu este vindecat de cauzele comportamentului său. Prin urmare, este important să se înțeleagă că o persoană care o maltratează pe alta suferă tulburări emoționale și de comportament, și are nevoie de ajutorul unui specialist. Scuzele nu sunt suficiente, dorința de a se schimba și de a vindeca rănile este esențială.
Confruntându-se cu o persoană care tinde să abuzeze, trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte: strigătele nu ar trebui să fie permise într-o relație, iar tăcerea nu este întotdeauna cel mai bun răspuns; în cazuri de bătăi, abuz fizic sau sexual, răspunsul trebuie să fie ferm și dacă este necesar să se depună o plângere.
Oricine a avut acest tip de comportament este foarte probabil să reînceapă. Agresorii se schimbă foarte rar singuri, deoarece aceste trăsături sunt înrădăcinate în personalitatea lor și stilul lor de viață.
Consecințele agresiunii psihologice asupra victimei
Agresiunea psihologică uzează profund victima, care devine din ce în ce mai puțin capabilă să se apere și să pună capăt problemei. Situația este de multe ori în felul următor: la început ea rezistă, dar în cele din urmă cedează agresorului. Încearcă să găsească explicații logice pentru situație și încearcă să vorbească cu agresorul pentru a găsi soluții. Cu toate acestea, dialogul este imposibil, deoarece atacatorul nu este dispus să vorbească. Prin urmare, victima încearcă să satisfacă cererile sale pentru a evita conflictele, simțindu-se derutată de comportamentul întortocheat și ambivalent al agresorului împotriva sa.
Acest tip de comportament determină consecințe psihice pentru victimă, care sunt tipice unei persoane abuzate. Ea începe să se întrebe, încercând să-l justifice pe agresor și pune la îndoială propriul său comportament. Dezvoltă sentimente de inferioritate și o tendință de dependență emoțională.
În urma unei agresiuni prelungite, victima poate suferi repercusiuni psihologice grave. Nivelul său de tensiune și de stres crește, ducând la oboseală, tulburări de somn, nervozitate și iritabilitate, dureri de cap, tulburări digestive și de anxietate, și poate duce chiar la depresie, victima simțindu-se în imposibilitatea de a se apăra sau de a remedia situația.
De-a lungul timpului, relațiile sociale se deteriorează, lăsând loc la sentimente de neglijare, apatie, descurajare, indiferență, rezultat al unei lipse mari de încredere în sine, de creșterea dependenței emoționale și a sentimentului de vinovăție.
Ce trebuie făcut în cazul agresiunii în cuplu?
Abuzul, fie emoțional, psihologic sau fizic nu trebuie să fie permis în nici un caz. Din acest motiv, trebuie reacționat de la primele semne, din respect pentru sine și, dacă este necesar, pentru a proteja copiii dacă este cazul.
Primul pas este de a nu se lăsa abuzat. Prin acceptarea abuzului se acceptaă o situație nedreaptă umană gravă. Vinovăția este o greșeală periculoasă. Nimeni nu merită să fie abuzat. Atunci când nu se simte în stare să schimbe o situație, cel mai bine este să caute ajutor, fie la cei din familie, prietenii apropiați sau la un psiholog competent. Trebuie să se vorbească despre problemă și nu să se închidă în durere. Această abordare este un semn că problema a fost acceptată și că probelama nu vine neapărat de la victimă.
De multe ori violența emoțională își are rădăcinile în copilărie, atât în ceea ce privește agresorul cât și victima care nu reacționează. Un alt pas important este de a recunoaște că abuzul este o problemă a doi oameni. Victima trebuie să ia inițiativa pentru a stabili în mod clar limitele a ceea ce se întâmplă și să reacționeze pentru a nu mai permite ceea ce nu ar fi trebuit să se fi întâmplat. Este important să se abordeze subiectul cu ambii parteneri în mod clar și calm, iar dacă nu este posibil să se propună soluții ulterioare (ajutor din partea familiei, psihologic, plângere de abuz).
Când autorul abuzului într-adevăr vrea să se schimbe o dovedește prin acțiunile sale, prezintă disponibilitate pentru terapie, și își cere sincer scuze pentru comportamentul său. În caz contrar, în cazul în care abuzul continuă, trebuie să se ia în considerare o separare, care va garanta o viață sigură pentru victimă și copiii săi. Autorul abuzului nu are în nici un caz dreptul de a distruge viețile altora.
Traducere: ACC
Sursa:it.aleteia.org
