Capitolul 8 al Evangheliei Sfântului Matei, din care face parte și fragmentul pe care tocmai l-am ascultat, începe cu două vindecări. Prima este cea a unui lepros, a doua este cea a sutașului de astăzi. Vindecarea de lepră, această boală nemiloasă care distruge frumusețea trupului uman este un punct de plecare pentru înțelegerea unei lepre mult mai periculoase, aceea a sufletului, care se naște din lipsa de credință. În acest sens, minunile, vindecările, harurile pe care le putem primi, sunt menite să ne ducă mai departe, înspre Cel care dăruiește și este izvorul tuturor harurilor, făcând să se nască sau să crească în sufletele noastre credința. Credința și harurile sunt tot timpul într-o relație dinamică, într-un continuu joc în care libertatea noastră și iubirea lui Dumnezeu se întâlnesc în mod misterios. În unele situații Evanghelia ne spune că Isus nu face multe minuni din cauza necredinței, în altele, ca și cea de astăzi, porțile îndurării se deschid în fața credinței dincolo de orice limite. “Fie ție după credința ta” este răspunsul divin la disponibilitatea omului exprimată de sutașul de astăzi, pe urmele cuvintelor Maicii Sfinte în fața Arhanghelului Gabriel: “fie mie după cuvântul Tău”.
La cuvintele Mântuitorului adresate sutașului “venind îl voi vindeca”, unii exegeți adaugă un semn interogativ, transformând afirmația într-o întrebare. O astfel de interpretare ar ține cont de situația concretă în care unui evreu practicant îi era interzis să intre în casa unui păgân. Isus ar provoca în acest fel răspunsul plin de credință al soldatului roman, la fel ca în cazul femeii cananeence ce implora milă pentru fiica ei. Pe de altă parte forma interogativă ar reflecta dinamica despre care vorbeam mai devreme, dintre voința lui Dumnezeu și libertatea noastră, regăsită ori de câte ori Fiul lui Dumnezeu întreaba: “ce dorești să-ți fac?”. Sau: “vrei să te faci sănătos?”.
Nu există miracole mari sau mici. Toate sunt semne ale aceleiași iubiri infinite a lui Dumnezeu pentru noi. Suntem de aceea invitați să deschidem poarta credinței pentru a-l primi pe Isus în umila casă a sufletului nostru fie că vedem o înviere din morți sau un har primit în rugăciune pe care îl știm doar noi; fie că asistăm la vindecarea unei boli incurabile sau dacă viața noastră se vindecă de necredință puțin câte puțin în fiecare zi. Toate, mărunte sau impresionante, sunt gesturile pline de tandrețe ale unui Dumnezeu care a murit din iubire pentru noi.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 8,5-14.
Pe când intra Isus în Capernaum, s-a apropiat de El un sutaş, rugându-L, si zicând: Doamne, sluga mea zace în casă, slăbănog, chinuindu-se cumplit. Şi i-a zis Isus: Venind, îl voi vindeca. Dar sutaşul, răspunzând, I-a zis: Doamne, nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cu cuvântul şi se va vindeca sluga mea. Că şi eu sunt om sub stăpânirea altora şi am sub mine ostaşi şi-i spun acestuia: Du-te, şi se duce; şi celuilalt: Vino, şi vine; şi slugii mele: Fă aceasta, şi face. Auzind, Isus S-a minunat şi a zis celor ce veneau după El: Adevărat grăiesc vouă: la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă. Şi zic vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor sta la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacov în împărăţia cerurilor. Iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Şi a zis Isus sutaşului: Du-te, fie ţie după cum ai crezut. Şi s-a însănătoşit sluga lui în ceasul acela.
