de Francesco Lorenzi
M-am născut pe 21 noiembrie 1982. […] Încă de mic părinţii mi-au oferit posibilitatea de a călători cu ei, iar acest lucru mi-a permis să vizitez patru continente, devenind un iubitor al călătoriei. Eram alături de cele mai potrivite persoane cu care aş fi putut călători, de aceea şi locurile pe care le vizitam îmi transmiteau mereu ceva bun. Acest lucru m-a învăţat că nu locul în care te afli, ci persoanele care te însoțesc fac diferenţa. În timpul aventurilor noastre familiale auzeam mereu un fond muzical care nu provenea neapărat de la discuri, deoarece mama şi tatăl meu iubeau să cânte împreună, iar repertoriul lor mergea de la Beatles la cântece populare, fără a respinge nimic. Modul lor de a trăi muzica,cu o simplitate extremă, mi-a influenţat viaţa. Îi vedeam deseori dansând, dansând, dansând: în cameră, în bucătărie, în vreo sală de dans la vreo petrecere… locul nu era important, ci dorinţa. De aceea în amintirile copilăriei mele muzica era mereu asociată libertăţii de a iubi, de a exprima bucuria vieţii. Probabil şi de aceea încă de copil visam să devin muzician. Ce altă meserie mi-ar fi dat posibilitatea de a mă exprima şi în acelaşi timp de a-i înveseli pe ceilalţi, făcându-i să cânte, să se ridice, să reflecteze, să danseze şi să se îndrăgostească?
Am început să cânt ca autodidact relativ târziu – la 14 ani – şi astfel am continuat până astăzi, mereu în propriul stil. Am încercat să iau lecţii de chitară, dar le-am abandonat imediat: anumite emoţii nu se învaţă şi simţeam că ar fi fost suficient să mă încredinţez inspiraţiei care mă conducea. Dintotdeauna am în ADN ceva care mă împinge să improvizez, să găsesc drumul şi dacă nu există… să-l inventez. Când în 1997 mi-am început aventura cu The Sun am descoperit imediat cât de mult iubeam să cânt, să compun şi să scriu.
Iniţial eram foarte ataşat de muzica punk rock/hardcore californiană, dar cu timpul am învăţat să iubesc şi sunetele mai melodioase, tonalităţile romantice şi populare, creându-mi astfel un mod propriu de a asculta şi de a cânta rock. De-a lungul anilor muzica m-a condus să cânt în zeci de state, în ţări din Europa, în Israel sau Japonia. Am apărut alături de formaţia The Sun pe mai mult de 350 de scene, am avut imensul noroc să cânt alături de aproape toate trupele mele preferate – ale căror postere le aveam în cameră. Mi-am realizat acest vis alături de trupa mea într-un mod independent, înainte să vină manageri buni, afişe mari şi agenţii de concerte renumite. Tocmai aceasta este mândria şi meritul meu cel mai mare, fără falsă modestie.
Am scris şi înregistrat aproximativ 100 de cântece în italiană şi engleză, împărţite în 5 albume, am conceput şi realizat diferite videoclipuri, două dvd-uri şi mii de alte experienţe. Se înşeală cei care asociază în mod grosolan profesia mea categoriei „interpreţilor” apăruţi în ultimii ani în lista celor mai mari case de discuri. Sunt un „muncitor al muzicii” şi cunosc bine ce înseamnă figura artistului independent (care nu este legat de eticheta discografică de apartenenţă!): în ultimii 13 ani am lucrat neîncetat pentru a-mi permite acest lux de „compozitor”, învăţând să mă descurc ca semi-avocat, manager, secretar, contabil, organizator de evenimente, purtător de cuvânt, producător audio-video şi multe altele. Oricât ar părea de straniu, în viaţa mea muzica cântată/compusă îmi ocupă doar o mică parte din timp. Experimentez pe propria piele cât este de complex să găseşti un loc la soare în sistemul mediatico-promovator italian, mai ales deoarece încerc să-mi păstrez un oarecare „cod etic” ca autor. Cu toate acestea, în ciuda dificultăţilor, cred că cel care îndură, câştigă.
Datorită parcursului meu muzical liber (aproape niciodată nu mi-a spus nimeni ce sau cum să fac) am primit mesaje, sfaturi şi aprecieri din partea cuiva care-mi transcende raţiunea şi materia aşa cum o cunoaştem noi. De-a lungul anilor, mai ales de la sfârşitul anului 2007, Isus Cristos s-a făcut auzit foarte clar în inima mea, ajungând să-şi asume un rol fundamental în viaţa mea cotidiană. Deoarece nu a venit să-i cheme pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi, eu nu puteam să lipsesc de la chemarea sa (credinţa îmi este dragă, dar aş avea nevoie de multe pagini pentru a o exprima aici în detalii).
La nivel personal iubesc compania altora, dar sunt în acelaşi timp un solitar. Iubesc să merg în locuri liniştite din natură pentru a gândi, medita, pentru a mă ruga, etc. Ador să citesc cărţi care dau un sens timpului necesar pentru a le citi. Sunt pasionat şi fascinat de descoperirile fizicii cuantice, de psihologia pozitivă, de medicina chineză şi de culturile orientale în general. Iubesc universul feminin, probabil datorită sensibilităţii, frumuseţii, predispoziţiei la gânduri înalte, misterului… dar sunt sigur că acest Pământ nu ar avea sens fără voi, femeile.
[…]
Încheind, astăzi îmi dau seama că aruncându-mă cu capul înainte în muzică din iubire, renunţând la bar, la tv, la discotecă, la parcările mentale alcătuite din situaţii neconcludente, am fost salvat. Mi-am creat o lume a mea în care visele de când eram copil nu au fost poveşti pierdute în trecut, ci obiective care trebuie realizate cu determinare şi bucurie.
Muzica pe care o scriu îmi dă demnitate şi mi-a permis să relaţionez cu miile de ascultători de pretutindeni, trăind într-un mod personal relaţia „fan-artist”, trăind prietenii şi sentimente de extraordinară valoare şi profunzime.
Astăzi scriu biografia „casei creativităţii mele”, o „împărăţie” pentru a compune, citi şi a mă ruga. Îmi dau seama că sunt un amalgam de contraste în armonie care dansează: sunt independent, eticheta mea este Sony, sunt una dintre persoanele cele mai punk din câte cunosc, dar mărturisesc cu mare bucurie credinţa în Cristos, sunt sărac în ochii bogaţilor, dar mă simt bogat precum puţini oameni se simt. Albumul „Spiriti del Sole” („Spiritele Soarelui”), primul meu album în italiană, conţine toate acestea şi… îl iubesc.
Simt că în muzica sinceră există una dintre părţile cele mai bune ale existenţei umane. Scânteia divină care se află în noi se manifestă de multe ori cu plăcere printr-o notă şi o rimă, indiferent dacă autorul acceptă sau nu acest lucru. Autorul, muzicianul, dar mai ales cântăreţul-autor are oportunitatea să materializeze aici jos puţin din intensitatea fericirii de sus, de aceea: CE AŞ FI PUTUT ALEGE MAI BUN?
Traducere: Andrei Hrişman
Sursa:bastabugie.it
