Interviu luat cardinalului Tagle, prefect al Propaganda Fide despre mesajul papei Francisc adresat Operelor Misionare Pontificale
De Alessandro Gisotti
O zguduitură benefică pentru a da elan nou angajării misionare a Bisericii. La o săptămână de la publicarea mesajului papei Francisc adresat Operelor Misionare Pontificale (OMP), cardinalul Luis Antonio Tagle se opreşte cu "L'Osservatore Romano" şi Vatican News asupra punctelor cheie ale documentului care a avut ecou amplu în domeniul eclezial şi nu numai. Pentru prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor trebuie pus în practică tot ceea ce a cerut papa: a redescoperi spiritul misionar autentic nepunând bază pe practici care, sub aparenţele eficientismului şi succesului, îndepărtează de inima misiunii: anunţarea veştii bune la toate neamurile.
Mesajul papei Francisc adresat Operelor Misionare Pontificale (OMP) a avut mare răsunet dincolo de orizontul celor cărora le era destinat. Încă o dată papa a subliniat cât de mult misiunea este în centrul vieţii şi identităţii Bisericii. Ce v-a impresionat în mod deosebit din acest mesaj?
Există multe lucruri care m-au fascinat din mesajul papei Francisc adresat Operelor Misionare Pontificale. Aş vrea să citez câteva. În primul rând, Sfântul Părinte a acceptat invitaţia de a se adresa directorilor naţionali ai OMP în timpul adunării lor generale care trebuia să se desfăşoare în luna mai din acest an. Din cauza pandemiei, adunarea a fost anulată. Însă, în loc să profite de anularea unei audienţe ca o ocazie de odihnă, papa a decis să scrie şi să trimită un mesaj. Pentru mine, acest document conţine nu numai cuvintele şi intuiţiile papei, ci şi pasiunea sa faţă de misiunea şi grija OMP. În timp ce noi citim documentul, ar trebui să ascultăm sufletul său, entuziasmul său, speranţele sale şi preocupările sale. În al doilea rând, cred că, deşi mesajul este adresat în mod specific directorilor naţionali ai OMP, papa vrea ca toată Biserica, tot poporul lui Dumnezeu, să-l citească, să-l studieze şi să-l mediteze. Va folosi drept ghid pentru directorii naţionali. Totuşi va folosi şi ca instrument pentru o examinare a conştiinţei a întregii Biserici cu privire la spiritul şi la angajarea misionară.
Papa a subliniat cu putere că misiunea este un dar gratuit al Spiritului Sfânt, nu rezultatul strategiilor care imită "modele de eficienţă lumească". Ce credeţi că trebuie să se facă pentru a evita acest risc al funcţionalismului, al eficientismului în noile proiecte ale OMP?
Este important de spus că papa Francisc nu este contrar eficienţei şi metodelor care pot face misiunea noastră rodnică şi transparentă. Însă ne atenţionează cu privire la pericolul de "a măsura" misiunea Bisericii folosind numai standarde şi rezultate predeterminate de modele sau şcoli de management, oricât de bune şi utile pot să fie. Instrumentele eficienţei pot să ajute, dar n-ar trebui să înlocuiască niciodată misiunea Bisericii. Organizarea eclezială mai eficientă poate ajunge să fie cea mai puţin misionară. Remarcând că misiunea este un dar al Spiritului Sfânt, papa Francisc ne duce la câteva adevăruri fundamentale precum: credinţa în Dumnezeu este un dar al lui Dumnezeu însuşi; Împărăţia lui Dumnezeu este inaugurată şi realizată de Dumnezeu; Biserica este creată de Dumnezeu; Biserica se trezeşte la misiunea sa, vesteşte Evanghelia şi merge până la marginile pământului pentru că Domnul Înviat îl trimite pe Spiritul Sfânt de la Tatăl. La originile Bisericii şi ale misiunii sale există un dar al lui Dumnezeu, nu un proiect uman. Isus ne vine în întâmpinare ca Iubire a Tatălui. Însă noi avem un rol de desfăşurat: să ne rugăm, să discernem darul divin, să-l primim în credinţă şi să acţionăm asupra lui aşa cum doreşte Domnul. Separaţi de această rădăcină de har, acţiunile Bisericii, nu numai proiectele OMP, sunt reduse la simple funcţiuni şi scheme precise de acţiune. Surprizele şi "deranjările" lui Dumnezeu sunt considerate distructive ale proiectelor noastre programate. Pentru mine, pentru a evita riscul funcţionalismului, trebuie să ne întoarcem la izvorul vieţii şi al misiunii Bisericii: darul lui Dumnezeu în Isus şi în Spiritul Sfânt. Fără acest izvor dătător de viaţă, munca noastră chiar dură ar cauza oboseală, plictiseală, nelinişte, competiţie, nesiguranţă şi disperare. Puternic înrădăcinaţi în darul Spiritului Sfânt, vom putea în schimb înfrunta misiunea noastră şi suferinţele sale, cu bucurie şi speranţă.
Cu o imagine foarte puternică, papa Francisc a îndemnat OMP să "strice oglinzile din casă". Ispitele narcisismului şi autosuficienţei sunt "boli" care îl preocupă pe Sfântul Părinte. Cum ne putem "vaccina" împotriva acestui virus care îmbolnăveşte Biserica?
Narcisismul este rezultatul unei viziuni pur pragmatice sau funcţionale a misiunii. Misiunea devine lent mai centrată asupra mea, asupra numelui meu, asupra succesului meu, asupra realizării mele, asupra faimei mele şi asupra adepţilor mei şi mai puţin asupra Veştii Bune a milostivirii lui Dumnezeu, asupra compasiunii lui Isus, asupra mişcărilor surprinzătoare ale Duhului Sfânt. Şi când vin rezultatele bune, narcisismul şi centrarea asupra noastră ne fac să ne simţim autosuficienţi. Rezultatele mele demonstrează că pot să mă bazez pe capacităţile mele. Aşadar, a avea nevoie de Dumnezeu şi de celelalte persoane este o insultare a capacităţilor mele nelimitate. Această autosuficienţă întăreşte narcisismul. Această dinamică închide o persoană sau o instituţie într-o mică lume de autoizolare, care este opusul misiunii. Aceasta este oglinda pe care papa Francisc vrea s-o stricăm: egocentrismul. Ar trebui să folosim un geam transparent care să ne permită să vedem dincolo de noi înşine, nu o oglindă în care eu privesc numai faţa mea şi ambientul care mă înconjoară. Sau şi mai bine, aşa cum sugerează papa, să deschidem ferestrele şi uşile, să privim afară, să ieşim spre creaţia lui Dumnezeu, spre aproapele, spre colţurile străzilor, spre suferinzi, spre cei care sunt rătăciţi, spre tineri, spre cei răniţi. Privindu-i, sperăm să ne vedem şi pe noi înşine. Îl vedem pe Dumnezeu. Ei sunt adevăratele oglinzi pe care ar trebui să le privim. Vaccinul împotriva narcisismului şi autosuficienţei este să ieşim din noi înşine. Vaccinul se numeşte "Biserica în ieşire". Numai atunci ne vom regăsi cu adevărat. Este vorba de a schimba oglinzile.
Papa ne cere şi să ne gândim mai degrabă la cei mai săraci decât la autoproclamare. Ne cere să ajungem la persoane "acolo unde sunt şi cum stau ele în mijlocul vieţii lor" şi să ne încredem în "sensus fidei" al poporului lui Dumnezeu. OMP sunt gata să se pună în discuţie pentru un nou elan în misiunea lor fundamentală în slujba Bisericii?
Conducând misiunea la acţiunea Spiritului Sfânt, papa Francisc ne aminteşte ce este Biserica, Templu al Spiritului Sfânt, poporul lui Dumnezeu, subiect activ al misiunii. Acestor OMP şi altor grupuri orientate spre misiune le este amintit că misiunea nu este de competenţa lor exclusivă, nici nu sunt unicii promotori ai misiunii. Biserica, drept edificiu viu al Spiritului Sfânt, este misionară încă de la originile sale istorice. Papa aminteşte pe bună dreptate originile OMP în asistenţa, în rugăciunea şi în faptele de caritate faţă de persoanele simple. OMP s-au născut graţie femeilor şi bărbaţilor care au trăit sfinţenia în viaţa lor zilnică obişnuită, o sfinţenie care i-a determinat să împărtăşească darul lui Isus cu acela care are nevoie de El. Au folosit mijloacele dăruite lor de Spiritul Sfânt: rugăciunea şi faptele de caritate. Sfântul Părinte încurajează OMP şi Biserica să readucă sensul şi realizarea misiunii la caracterul obişnuit al vieţii creştine, să facă din misiune o parte simplă şi nu complicată a vieţii creştine în familii, la locurile de muncă, în şcoli, în firme, în birouri şi în parohii. Cred că o mare provocare este cum să-i ajutăm pe fraţii noştri să recunoască faptul că credinţa este un mare dar al lui Dumnezeu, nu o povară. Dacă suntem fericiţi şi îmbogăţiţi de experienţa noastră de credinţă, atunci vom împărtăşi acest dar cu alţii. Misiunea devine mai degrabă împărtăşirea unui dar, decât o obligaţie de îndeplinit. Mergem împreună ca fraţi şi surori pe acelaşi drum numit misiune. Misiune şi sinodalitate se întâlnesc.
O parte importantă a mesajului este dedicată donaţiilor. Pentru papa este necesar de depăşit ispita de a merge în căutarea de "mari donatori", transformând Operele Misionare Pontificale în ONG-uri focalizate asupra adunării de fonduri. Cum se vor realiza concret aceste îndemnuri ale papei?
În viziunea coerentă a papei Francisc, donaţiile sunt văzute ca oferte de caritate care însoţesc rugăciunea pentru misiune. Această perspectivă face donaţiile sau colectele de fonduri parte a darului credinţei şi a misiunii. Când orizontul darului este înlocuit de cel al eficienţei în gestionarea unei organizaţii, atunci donaţiile devin mai degrabă numai fonduri sau resurse de utilizat, decât semne tangibile de iubire, de rugăciune, de împărtăşire a roadelor muncii umane. Pericolul este că banul este adunat în numele misiunii, însă fără a deveni exprimare de caritate misionară din partea donatorului. Obiectivul ar putea să devină deci mai degrabă acela de a obţine pur şi simplu cantitatea de bani dorită, decât acela de a trezi conştiinţa şi bucuria misionară. Cu privirea concentrată asupra unui obiectiv monetar, ispita de a se baza pe mari donatori devine puternică. Sugerez să se dedice mai mult timp şi energii pentru a furniza persoanelor oportunitatea de a-l întâlni pe Isus şi Evanghelia sa şi de a fi misionari în viaţa lor zilnică. Credincioşii care devin misionari angajaţi şi bucuroşi sunt cea mai bună resursă a noastră, nu banul. Este bine şi de amintit fraţilor noştri că şi cele mai mici donaţii ale lor, când sunt puse împreună, devin o exprimare tangibilă a carităţii misionare universale a Sfântului Părinte în favoarea Bisericilor aflate în necesitate. Niciun dar nu este prea mic atunci când este dat pentru binele comun.
Nu există Biserică fără misiune, ne repetă încă o dată papa Francisc cu acest mesaj puternic care aminteşte "Evangelii gaudium". Care este speranţa dumneavoastră ca prefect al Congregaţiei care are misiunea în ADN-ul său?
Mesajul papei Francisc adresat directorilor naţionali ai OMP reia temele principale din Evangelii gaudium. Cred că Evangelii gaudium este modul original al papei Francisc de a articula pentru timpul nostru moştenirea ecleziologică şi misiologia Conciliului Vatican II. Exprimă şi influenţa lui Evangelii nuntiandi a sfântului Paul al VI-lea asupra viziunii sale misionare. În ultimii şaizeci de ani am auzit afirmându-se cu glas tare că identitatea şi motivaţia de a fi a Bisericii este misiunea. Misiunea Bisericii este de a împărtăşi darul pe care l-a primit. Îmi vine în minte Prima Scrisoare a sfântului Ioan unde spune: "Ceea cea era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit, cu privire la Cuvântul vieţii... Vă scriem acestea pentru ca bucuria noastră să fie deplină" (1In 1,1-4). Sper că ne vom putea întoarce la aceste origini simple şi bucuroase ale Bisericii şi ale misiunii sale apostolice.
Ce incidenţă are asupra a toate acestea un moment extraordinar ca acela pe care-l trăim din cauza pandemiei?
Pandemia de Covid-19 a adus multă suferinţă şi frică în familia umană. Nu putem şi nu trebuie să ignorăm impactul său asupra Bisericii şi asupra misiunii. Ar putea să fie nevoie de încă mulţi ani pentru a înţelege mai bine acest eveniment în viaţa noastră. Însă putem afirma şi acum că, printre incertitudini, izolare, şomaj, pierderea retribuţiei şi multe alte efecte ale pandemiei, Spiritul Sfânt a revărsat din belşug darurile compasiunii, eroismului, iubirii faţă de familie, rugăciunii fervente, redescoperirii Cuvântului lui Dumnezeu, foamei de Euharistie, întoarcerii la un stil de viaţă simplă, îngrijirii creaţiei, pentru a cita câteva. Atunci când Biserica s-a simţit limitată în activităţile sale obişnuite, Spiritul Sfânt a continuat misiunea sa fără nicio limitare. Biserica este chemată să privească şi să se minuneze de lucrările surprinzătoare ale Spiritului Sfânt. Să apreciem acest dar şi vom relata istoriile acţiunii Spiritului Sfânt în timpul pandemiei mulţi ani în viitor.
(După L’Osservatore Romano, 28 mai 2020)
Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
