DUMINICA a VII-a după Paști
În ultimele duminici am contemplat continue transfigurări ale realităților umane înspre noi orizonturi spirituale. Apa Siloamului, de exemplu, prevestea o noua creație și o nouă realitate spirituală, contemplate în momentul în care orbul vindecat se închina în fața Fiului lui Dumnezeu devenind el însuși fiu. În mod similar, slăbănogul trece de la vindecarea trupească la cea sufletească, samarineanca de la apa acestei lumi la cea dătătoare de viață veșnică, mirii din Cana de la apa iubirii trupești la vinul adevăratului Banchet, iar Nicodim, de la nașterea trupească la cea sufletească prin care devenim cu toții făpturi noi.
În evanghelia de astăzi, înțelegem mai bine toată această serie de pasaje înspre care Isus ne conduce pașii, contemplând dialogul dintre El și Tatăl, dialog în care ne descoperim și noi prezenți. Este vorba despre o lume pe care mintea omenească nu o poate cuprinde, iar cuvântul omenesc nu o poate exprima, o lume a iubirii și a comuniunii desăvârșite. Dacă în această viață putem doar intui, ca într-o oglindă, perfecțiunea dragostei și a bucuriei ce ne așteaptă dincolo, rugăciunea Mântuitorului din evanghelia de astăzi ne revelează enorma demnitate la care suntem chemați: aceea de a intra în legătura de iubire profundă dintre Tatăl, Fiul și Spiritul Sfânt. Misticii și sfinții trăiesc în manieră tainică această realitate a prezenței Sfintei Treimi în sărmanul tabernacol al sufletului nostru. Suntem și noi chemați la aceleași înălțimi spirituale tocmai prin rugăciunea lui Isus pe care astăzi o ascultăm.
Celebrând Sfintele Taine, primind Trupul și Sângele Domnului în Sfânta Cuminecare, lăsând ca rugăciunea să modeleze viața noastră, facem și noi primii pași înspre Cămara de Taină a Împăratului Cerurilor. La sfârșitul vieții, în schimb, atunci când fragilul vas de lut al trupului nostru se va sfărâma și oglinzile acestei lumi nu vor mai fi, calea ne va fi deschisă înspre Viața cea adevărată. Rugăciunea de astăzi va deveni o realitate palpabilă și cu Dumnezeu vom vorbi față către față.
El, Dumnezeu-Tatăl, va fi împlinirea rugăciunii lui Isus pentru fiecare dintre noi, bucuria noastră deplină.
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Io 17,1-13
Acestea a vorbit Isus şi, ridicând ochii Săi la cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! Preamăreşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să Te preamărească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos pe Care L-ai trimis. Eu Te-am preamărit pe Tine pe pământ; lucrul pe care Mi l-ai dat să-l fac, l-am săvârşit. Şi acum, preamăreşte-Mă Tu, Părinte, la Tine Însuţi, cu marirea pe care am avut-o la Tine, mai înainte de a fi lumea. Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preamărit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei.
