Dumnezeu consideră minciuna o lucrare a diavolului: „Voi sunteţi din tatăl vostru, diavolul (...) întru el nu este adevăr. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (In 8, 44).
Catehismul Bisericii Catolice învață că cele zece porunci enunță obligații importante. „ Ce bine să fac, ca să moștenesc viaţa veşnică? Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile” (Mt 19, 16-17).
Nimeni nu poate fi dispensat de respectarea celor zece porunci, deoarece acestea au fost întipărite de Dumnezeu în inima ființei umane și privesc îndatoririle esențiale.
Minciuna este legată de cea de-a opta poruncă: „Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!” (Ies 20,16). Această poruncă interzice falsificarea adevărului în relațiile cu o altă persoană.
Denaturările adevărului exprimă, prin cuvinte sau fapte, refuzul de a se angaja în rectitudinea morală. Reprezintă infidelități grave față de Dumnezeu și, în acest sens, subminează baza Legământului.
Adevărul este virtutea care constă în a ne arăta adevărați în fapte și a spune adevărul în cuvinte, evitând simularea și ipocrizia.
În fața lui Pilat, Isus însuși proclamă că a venit în lume pentru a da mărturie despre adevăr. Acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a ne oferi dimensiunea importanței de a spune numai adevărul, fără a minți niciodată.
Vătămările aduse adevărului
Un tip de vătămare adusă adevărului este mărturia falsă și sperjurul. Este vorba despre o afirmație contrară adevărului. Este un tip de minciună care capătă o gravitate particulară. În fața unei instanțe este o mărturie falsă, iar atunci când este făcută sub jurământ este sperjur.
Aceste modalități de acțiune pot contribui atât la condamnarea unei persoane nevinovate, cât și la achitarea unei părți vinovate, compromițând serios exercitarea justiției și corectitudinea sentinței pronunțate de judecători.
În contextul rețelelor sociale, acest tip de minciună - răspândirea de fake news - servește la distrugerea imaginii unei persoane. În acest sens, vorbirea de rău și calomnia se unește mărturiei mincinoase și distrug reputația și onoarea aproapelui.
Onoarea este mărturia socială acordată demnității umane, și toate persoanele trebuie să se bucure de dreptul natural la onoare, bună reputație și respect. Din acest motiv, vorbirea de rău și calomnia lezează virtutea dreptății și a carității.
Gravitatea minciunii
Minciuna constă în a spune ceea ce este fals cu intenția de a înșela. Dumnezeu consideră minciuna o lucrare a diavolului: „Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul (...) întru el nu este adevăr. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii” (In 8, 44).
Minciuna este cea mai directă ofensă la adevăr. A minți înseamnă a vorbi sau a acționa contrar adevărului, pentru a induce în eroare. Subminând relația omului cu adevărul și cu aproapele, minciuna ofensează relația fundamentală a omului și a cuvântului său cu Dumnezeu.
Gravitatea minciunii se măsoară după natura adevărului deformat, în baza circumstanțelor, a intențiilor vorbitorului și a daunelor cauzate victimelor.
Minciuna devine păcat de moarte atunci când lezează grav virtutea dreptății și a carității. Intenția deliberată de a induce aproapele în eroare prin afirmații contare adevărului, reprezintă o lipsă în fața dreptății și a carității.
Fiind o violare a virtuții veracității, minciuna este o adevărată violență exercitată asupra altuia. Îl lovește în capacitatea de a cunoaște, care este condiția oricărei judecăți și oricărei hotărâri. Conține în sine dezbinarea minților și toate relele pe care aceasta le generează. Minciuna este negativă pentru orice societate. Subminează încrederea între oameni și sfâșie țesătura relațiilor sociale (CBC art. 2486).
Traducere: LNU
