Luptă şi rugăciune cu o armă secretă

A şaptea meditaţie de la exerciţiile spirituale pentru Curia Romană

"Luptă şi rugăciune" pare aproape titlul unui film. Şi au cu adevărat iz cinematografic istoriile biblice insistente pe care părintele Bovati le-a schiţat, joi dimineaţa, 5 martie 2020, în a şaptea meditaţie de la exerciţiile spirituale pentru Curia Romană la Ariccia. Cu o cheie de lectură: Biserica este sub atac violent, deschis şi ascuns, însă răspunsul se află tocmai în unirea dintre mărturie pe teren şi rugăciunea autentică. Fără a înceta, fără a ne resemna şi niciodată singuri şi mai mult cu o armă secretă: aceea a credinţei care, într-adevăr, mută munţii.

"Ziua de astăzi este dedicată să medităm asupra angajării personale pe care Domnul o cere fiecăruia dintre noi, în funcţie de vocaţia primită, de darul de har, cu obligaţiile legate de acest har" a afirmat predicatorul, amintind că "fiecare formă de neglijenţă, de lene, echivalează cu răutate şi dispreţ faţă de Dumnezeu".

"Aşadar, celor pe care Domnul i-a consacrat cu ungerea sacerdotală le este adresată astăzi întrebarea: care este prima, fundamentala slujire pe care slujitorul lui Dumnezeu este chemat s-o desfăşoare?". Fără îndoială, a afirmat iezuitul, "astăzi, într-o societate bolnavă, rănită, abandonată, în faţa necesităţilor urgente şi dureroase, preotul este solicitat la prestaţii multiple. Totuşi asta nu trebuie să-l facă să piardă din vedere esenţialul".

Părintele Bovati a indicat înainte de toate "rugăciunea" care, "în afară de a fi condiţia ascultării lui Dumnezeu care face posibilă predicarea ca mărturie autentică, este ea însăşi slujire apostolică în natura sa de primire, recunoaştere a harului". Şi "Scriptura ne oferă un model al acestei slujiri permanente de mijlocire în cartea Exodului - a explicat predicatorul - tocmai cu figura lui Moise, mediator nu numai al Cuvântului lui Dumnezeu, ci şi mediator al harului pentru un popor aflat în pericol constant de a se pierde". Moise "se roagă încontinuu şi rugăciunea sa este eficace şi mântuitoare".

Actualizând "slujirea rugătoare a lui Moise", aşa cum este prezentat "în relatarea din capitolul 17 din Exod, într-un context de pericol", părintele Bovati a sugerat ca linie a meditaţiei, întocmai, expresia "luptă şi rugăciune". Ne aflăm în faţa unui "episod neobişnuit pentru Exod: prezentarea unei lupte care trebuie să respingă un popor duşman, Amalec". Textul, a avertizat predicatorul, trebuie citit "în valoarea sa parabolică, în aşa fel încât să se scoată din el o învăţătură despre modul în care cel care în comunitate este preot şi conducător trebuie să acţioneze în înfruntarea duşmanului, cel care ameninţă viaţa poporului lui Dumnezeu". Moise are de-a face cu "un adversar ascuns care îi agresează pe cei mai slabi din caravană, cei care rămân în urmă pentru că sunt obosiţi, un duşman care profită de un popor epuizat".

Însă noi "cum trăim astăzi raportul cu Amalec şi cine este astăzi Amalec?" este întrebarea concretă propusă de părintele Bovati. "Biserica creştină, încă din primele sale momente, a îndurat atacuri, persecuţii, exilări şi violenţe mortale". În istorie "duşmanul Bisericii a luat aparenţe variate, uneori cele ale puterii politice şi judiciare, uneori cele ale profeţilor falşi care au semănat ură şi batjocură împotrivă convingerilor şi a modului de a trăi al creştinilor. Şi asta continuă şi în zilele noastre, sub forme persecutoare" mai mult sau mai puţin evidente. O persecuţie, a denunţat el, care are caracteristici de "virulenţă nemaiauzită şi în lumea noastră, în intenţia de a demola întreaga comunitate a Bisericii, atacând pe cel care este mai slab în credinţă, înzestrat puţin din punct de vedere spiritual pentru a accepta confruntarea, dispreţul, marginalizarea".

Iată că, a afirmat el, "Amalec al nostru are forme captivante pentru mulţi şi atacă pe ascuns pe cel care nu este pregătit. Enorme forţe ideologice şi financiare, coalizate pentru a favoriza interese de parte, au devenit ameninţătoare şi folosesc toate mijloacele, de la informaţia denaturată la represalii economice, pentru a distruge ceea ce Cristos a întemeiat". Desigur, a continuat părintele Bovati, "stânca pe care este edificată Biserica va rezista în faţa răului, însă nu fără participarea noastră activă de credinţă şi fără rugăciune".

"Ieşind din metaforă şi gândindu-ne ceea ce ni se cere astăzi pentru a duce lupta bună a Împărăţiei lui Dumnezeu - a afirmat predicatorul, prezentând figura lui Iosue care coboară la luptă - trebuie să ne întrebăm cu ce instrumente îl înfruntăm pe cel care, cu înşelătorie şi violenţă, împiedică binele. Probabil că unele arme sunt demodate, nepotrivite, insuficiente. Pregătirea culturală în ştiinţele umane şi ştiinţele religioase trebuie să fie obiect de discernământ necesar dacă nu vrem să fim naivi şi iresponsabili în faţa unui val agresiv de doctrine şi practici contrare Evangheliei, în prezenţa profeţilor falşi". În afară de asta, "instituţiile tradiţionale considerate utile cer probabil schimbări curajoase". Pentru aceasta, a recunoscut el, "formarea umană şi spirituală a clericilor şi a laicilor apare astăzi o prioritate apostolică".

Cu eficacitate, părintele Bovati a schiţat profilul lui Moise în rugăciune, cu "privirea îndreptată spre Dumnezeu, nu pentru că nu este interesat de bătălie, ci pentru că vrea s-o îndrepte spre victoria cea mai completă. Moise pe munte reprezintă forţa secretă care conduce armata la triumf: cufundarea în Dumnezeu este condiţia indispensabilă pentru ca lupta pe pământ să aibă succes". Da, "victoria se obţine cu braţele ridicate, cu gestul tradiţional al celui care se roagă: rezultatul războiului nu este în mâinile războinicului, Iosue, ci în cele ale lui Moise care-l invocă pe Dumnezeu". Cu o adnotare despre "aspectul trudei celui care stă cu mâinile ridicate, o extenuare diferită de cea a combatanţilor şi totuşi reală". Şi "Moise, cu umilinţă, se lasă ajutat pentru a realiza misiunea sa de preoţi, Aron şi Hur, care sprijină braţele omului lui Dumnezeu". Aşadar, "fiecare este indispensabil, dar este în comuniune, exprimare rugătoare a alianţei dintre fraţi şi cu Dumnezeu, că rugăciunea este eficace, şi pentru că exprimă iubirea, solidaritatea, unitatea, în slujirea identică pentru tot poporul lui Dumnezeu". Aşadar, sugestia este de a nu ne gândi la "dedublarea între rugăciune şi contemplaţie pe de o parte şi luptă şi acţiune pe de altă parte".

Textul din Evanghelia lui Matei (17,14-21) "vorbeşte despre lupta cu satana", a continuat părintele Bovati, indicând figura "tânărului care este pradă a pulsiunilor pe care nu ştie să le controleze şi este simbolul persoanei suferinde şi lipsite de apărare, în pericol grav pentru că este lipsit de acele resurse care i-ar permite să adere la bine". Alături de el "este tatăl, martor al suferinţei fiului": pentru a-l salva se adresează discipolilor "pe care Domnul i-a înzestrat cu potenţialitatea de a alunga diavolii şi de a vindeca de orice formă de rău". Şi totuşi în acest episod, a afirmat predicatorul, "discipolii Domnului nu obţin nimic, activitatea lor este fără eficacitate, intervenţia lor este lipsită de acea forţă spirituală pentru a combate duhul răului". Şi aceasta este "enigma relatării: pentru ce lipseşte eficacitatea? Pentru ce puterea, deşi dată, este fără rezultat? Isus vorbeşte despre lipsa de credinţă, despre «generaţie necredincioasă şi perversă»".

Părintele Bovati a explicat că lipseşte "nu numai rugăciunea". De fapt, problema este dacă discipolii "au măcar o fărâmă de credinţă". De altfel, a concluzionat invitând la citirea psalmului 121, "rugăciunea nu este simplă recitare, nu constă în formalitatea buzelor: dacă inima nu aderă la misterul lui Dumnezeu rugăciunea este zadarnică. Însă o rugăciune chiar slabă, sinceră şi umilă, dacă este apel la acea forţă divină care poate să fie numai în Domnul, este arma puternică ce ne este dată pentru a colabora la venirea Împărăţiei".

(După L'Osservatore Romano, 6 martie 2020)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu