(Duminica Înfricoșătoarei judecăți)
Vameșul și fariseul din prima duminică din Triod și cei doi frați din a doua duminică ne invitau la o serioasă reflecție asupra relațiilor cu semenii noștri. Fariseul, cu toate posturile, rugăciunile și dările lui, era taxat pentru lipsa de iubire și deasemenea pentru judecata aproapelui. Fratele cel mare și drept, se auto-taxa, refuzând să participe la banchetul oferit de Tatăl, deoarece nu putea concepe că la același banchet să participe și fratele său risipitor de iubire. Până aici eram liberi să ne jucăm cu alegoriile, imaginând infinite feluri în care parabolele s-ar putea aplica vieții noastre concrete. Evanghelia acestei duminici ne scoate din eventualele noastre peregrinări teoretice, obligându-ne să plonjăm într-o realitate ce ne privește pe fiecare dintre noi, deoarece face referință la momentul esențial al existenței noastre: moartea sau transformarea noastră sau trecerea din această lume. Sfântul Pavel ne vorbește despre speranța care trebuie să ne întărească în experiența despărțirii de cei ce ne preced și de asemenea despre felul în care noi, eventual surprinși de trecerea acestei lumi, vom fi transformați într-o clipită. Cum spunea cineva, în fața misticilor ne retragem în vârful picioarelor, deoarece experiența mistică este ceva ce se revelează ascunzându-se și se ascunde revelându-se. Vedem, fără a înțelege pe deplin și înțelegem, fără a cuprinde cu adevărat misterul. Însă fie că-l înțelegem sau nu cu adevărat, misterul trecerii înspre adevărata viață ne privește pe fiecare dintre noi, fiindcă într-un fel sau altul, mai devreme sau mai târziu, vom avea de-a face cu el. Ei bine, evanghelia ne spune că acel moment ne va pune față în față cu felul în care am trăit iubirea. Iar iubirea, pentru a fi cu adevărat iubire, trebuie să fie concretă, adică adresată și îndreptată înspre cineva. Nu putem iubi în mod abstract. De aceea Isus se ascunde în fiecare din semenii noștri iar noi îl putem iubi într-un mod cu totul deosebit prin ei. Judecata se rezumă la câteva lucruri aparent banale: să intinzi un codru de păine celui flămând, un pahar de apă celui însetat, o haină celui gol. Să dăruiești din prețiosul tău timp celui bolnav și întemnițat. Am putea rezuma totul la a învălui cu iubire existența noastră și a celor din jurul nostru, nu în mod abstract, ci unind iubirea de Dumnezeu cu iubirea de aproapele. Acel “mie mi-ați făcut” sau “mie nu mi-ați făcut” ne duce cu gândul la un sacrament al aproapelui, la un fel de a-l regăsi pe Isus ascuns sub ridurile unui vârstnic ori în zâmbetul unui copil.
Cu toții vrem să-l întâlnim sau să-l vedem pe Dumnezeu. Vom fi surprinși să constatăm în viața cea adevărată că era mult mai aproape de noi decât credeam…
PS Claudiu
Episcopul Curiei
Ev Mt 25,31-46
Când va veni Fiul Omului întru mărirea Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul măririi Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
