Să nu ne fie teamă de înjosiri, ci să-i cerem Domnului să ne trimită vreuna ca să ne facă smeriți și astfel să-l imităm mai bine pe Isus. La omilia Sfintei Liturghii celebrată vineri, 7 februarie a.c., papa Francisc a făcut un comentariu la lecturile biblice ale zilei și a vorbit pe larg despre pagina Evangheliei, cu pericopa despre martiriul Sfântului Ioan Botezătorul.
Înaintemergătorul, a explicat pontiful, a fost trimis de Dumnezeu ca să arate calea, drumul lui Isus. Cel din urmă dintre profeți, a amintit papa, a avut harul de a putea spune despre Isus: ”El este Mesia”.
Papa Francisc: «Lucrarea lui Ioan Botezătorul a fost nu atât aceea de a predica faptul că Isus venea și de a pregăti poporul, cât mai degrabă aceea de a da mărturie despre Isus Cristos și de a da mărturie prin însăși viața sa. De a da mărturie despre calea aleasă de Dumnezeu pentru mântuirea noastră: calea înjosirii. [Apostolul] Paul spune acest lucru atât de clar în Scrisoarea sa către Filipeni: ”Isus s-a umilit pe sine până la moarte și încă moartea pe cruce” (cf. Fil 2,8). Această moarte pe cruce, calea despuierii, a înjosirii, este și calea noastră, calea pe care Dumnezeu o arată creștinilor ca să meargă înainte».
Atât Ioan Botezătorul cât și Isus, a reluat papa la omilie, au înfruntat ”ispita vanității, a mândriei”: Isus, în pustiu, cu diavolul, după ce a postit, iar Ioan, în fața învățătorilor Legii care îl întrebau dacă el este Mesia; ar fi putut să răspundă că este ”ministrul său” și totuși ”s-a umilit pe sine”. Și Isus și Ioan ”au avut autoritate în fața poporului”: predicarea lor era făcută ”cu autoritate”. Amândoi, însă, au cunoscut ”momente de înjosire”, un fel de ”depresie umană și spirituală”, după cuvintele pontifului: Isus, în Grădina Măslinilor, iar Ioan, în celula închisorii, ispitit de ”viermele îndoielii” dacă Isus era cu adevărat Mesia. Și unul și celălalt, a spus mai departe papa, ”sfârșesc la modul cel mai umilitor”: Isus cu o moarte pe cruce, ”moartea celor mai josnici criminali, o moarte îngrozitoare din punct de vedere trupesc și moral”, ”gol înaintea poporului” și ”a maicii sale”; Ioan Botezătorul, ”decapitat în închisoare de un gardian”, la porunca unui rege ”măcinat de vicii”, ”corupt de mofturile unei dansatoare și de ura unei adultere”, Irodiada și fiica acesteia.
Papa Francisc: «Profetul, marele profet, omul cel mai mare născut din femeie – așa îl numește Isus – și Fiul lui Dumnezeu au ales calea înjosirii. Este calea pe care ne-o arată, [calea] pe care noi, creștinii, trebuie să o urmăm. Este adevărat că în Fericirile Evangheliei se subliniază că drumul de urmat este drumul umilinței».
Nu putem fi smeriți fără a trece prin înjosiri, a subliniat papa. Îndemnul său este, așadar, acela de a primi în viața proprie mesajul pe care în această zi îl transmite Cuvântul lui Dumnezeu:
Papa Francisc: «Când aspirăm să fim văzuți în Biserică, în comunitate, pentru a avea o funcție sau altceva, aceea este calea lumii, este o cale mundană, nu este calea lui Isus. Iar păstorilor de suflete se poate întâmpla și ispita cățărării: ”Da, aceasta este o injustiție, este o înjosire, nu pot să tolerez așa ceva”. Dar dacă un păstor nu urmează această cale, nu este discipolul lui Isus: este un cățărător cu sutană. Nu există smerenie fără umilire».