Tradiționala întâlnire pentru urările de Crăciun pe care papii le au cu responsabilii Curiei Romane constituie cadrul unor discursuri care trasează liniile programatice ale respectivelor pontificate. La fel a fost și la întâlnirea papei Francisc cu liderii Curiei Romane de anul acesta, desfășurată sâmbătă, 21 decembrie, în Sala Clementină din Palatul Apostolic.
Asupra discursului Sfântului Părinte revine cu un editorial de presă directorul editorial al Departamentului pentru comunicare al Sfântului Scaun, jurnalistul Andrea Tornielli. Vă oferim aici, în traducerea noastră de lucru, editorialul lui Tornielli:
«În discursul adresat Curiei pe care papa Francisc l-a rostit sâmbătă, 21 decembrie a.c., au impresionat unele cuvinte și chiar modul în care le-a spus. Recunoscând o evidență pe care au presimțit-o deja unii oameni mari ai Bisericii cu ani buni înainte de Conciliul Vatican II, papa a subliniat: ”Nu suntem în creștinătate, nu mai suntem!” – a insistat. ”Astăzi nu mai suntem singurii care produc cultură, nici primii, nici cei mai ascultați”. ”Nu mai suntem într-un regim de creștinătate pentru că credința”, în cea mai mare parte a Occidentului, ”nu mai constituie o premisă evidentă a trăirii comune”, dimpotrivă, este chiar negată și luată în râs. Drept care, a adăugat papa, avem nevoie ”de schimbarea mentalității pastorale, ceea ce nu înseamnă trecerea la o pastorală relativistă”. O schimbare de mentalitate care pornește de la constatarea că ”viața creștină, în realitate, este un drum, un pelerinaj”. Iar drumul, evident, ”nu este unul doar geografic, ci mai întâi de toate simbolic: este o invitație la a descoperi mișcarea inimii care, paradoxal, are nevoie să plece pentru a putea rămâne, are nevoie să se schimbe pentru a putea rămâne credincioasă”.
Odinioară, credința era transmisă în familii odată cu laptele mamei și pilda părinților, când și societatea se inspira din principiile creștine. Astăzi, această transmitere s-a întrerupt și contextul social apare dacă nu anticreștin, cel puțin impermeabil la credința creștină. De aici, întrebarea care a dat viață Conciliului și a străbătut ultimele pontificate: cum să vestim Evanghelia acolo unde nu mai este cunoscută și recunoscută? Nu este o întâmplare că, printr-un crescendo exponențial, episcopii Romei care au venit după aceea, au indicat chiar în milostivire medicamentul necesar pentru a îngriji rănile omenirii contemporane. Milostivirea unui Dumnezeu care te caută, se apropie și te îmbrățișează mai înainte de a te judeca. Experimentând acea îmbrățișare noi ne recunoaștem sărmani păcătoși, nevoiași iar și iar de ajutor.
La finalul întâlnirii, papa Francisc a făcut cadou colaboratorilor din Curia Romană cartea-interviu ”Fără El nimic nu putem face”, scrisă împreună cu Gianni Valente. Papa a spus că acesta este ”documentul” pe care a vrut să-l facă pentru luna misionară extraordinară. În această publicație recentă, papa spunea că ”misiunea este lucrarea Sa”, adică a lui Isus. ”Este inutil să ne agităm. Nu folosește să organizăm noi, nu folosește să țipăm. Nu sunt de folos găselnițe sau strategii” pentru că ”Cristos este cel care face Biserica să iasă din ea însăși. În misiunea de a vesti Evanghelia, tu te pui în mișcare pentru că Spiritul Sfânt te mână, te conduce. Și când ai ajuns, îți dai seama că El a ajuns înaintea ta și te așteaptă”. A vesti Evanghelia, adăuga papa în cartea-interviu, ”nu constă în a-i asedia pe ceilalți cu discursuri apologetice, în a țipa în fața celorlalți adevărul Revelației”. Cu atât mai puțin ”folosește să arunci asupra celorlalți adevăruri și formule doctrinare ca și cum ar fi pietre”, pentru că ”repetarea literală a vestirii nu are eficacitate de la sine și poate să cadă în gol dacă persoanele cărora se adresează nu au ocazia de a întâlni și pregusta în vreun fel blândețea însăși a lui Dumnezeu și milostivirea sa vindecătoare”. O trăsătură distinctivă a misiunii creștine, sugerează actualul Succesor al Sfântului Petru, ”este aceea de a ne face facilitatori, nu controlori ai credinței”. A facilita, adică ”a face ușoară, nu a pune piedici la dorința lui Isus de a-i îmbrățișa pe toți, de a-i vindeca pe toți, de a-i mântui pe toți”. Întotdeauna conștienți că ”fără El nimic nu putem face”».
