Referindu-se la sfinții îngeri, Catehismul Bisericii Catolice învață că "din copilărie până în ceasul morţii, viaţa omului este înconjurată de ocrotirea şi de mijlocirea lor. Fiecare credincios are alături un înger ca apărător şi păstor (...)
În Biserica Universală, existenţa Purgatoriului şi a necesităţii de a ne ruga pentru sufletele care aşteaptă curăţirea deplină înainte de a se prezenta în faţa Domnului – este un act de Credinţă. Evlavia care se practică faţă de aceste suflete se manifestă (...)
de Hannah Brockhaus De Pomenirea Tuturor Credincioşilor Răposaţi, Biserica Catolică îşi aminteşte de toţi cei care au murit şi se roagă pentru ei într-un mod special. Dar de ce se roagă catolicii pentru sufletele celor morţi - nu doar pe 2 noiembrie, ci şi (...)
Într-o seară Padre Pio se odihnea într-o cameră, la parterul mănăstirii, cu vedere spre pădure. Era singur şi de puţin timp se aşezase pe pat, când, dintr-o dată îi apare un om îmbrăcat într-o capă neagră. Padre Pio, surprins, ridicându-se, (...)
Conform tradiţiei, în Biserica Universală, luna noiembrie este închinată devoţiunilor pentru sufletele celor plecaţi de lângă noi. Chiar din prima zi este comemorată Sărbătoarea Tuturor Sfinţilor care, murind pentru ei înşişi şi pentru păcat, încă (...)