Papa Francisc a înființat o Zi mondială de rugăciune pentru îngrijirea creației, de celebrat anual pe 1 septembrie. Inițiativa Sfântului Părinte a fost publicată printr-o scrisoare adresată cardinalilor Peter Turkson și Kurt Koch, președinții Consiliilor Pontificale (...)
Un apel telefonic venit la mijlocul după-amiezii, cu vocea Papei la celălalt capăt al firului. Este vorba despre emoționanta poveste traită în aceste zile de părintele Luca Saraceno, rectorul Sanctuarului Fecioarei lacrimilor, care a primit pe mobilul personal un apel telefonic (...)
"Credința este asemenea unei semințe care încolțește în adâncul inimii atunci când ne lăsăm atrași de Tatăl spre Isus, și "venim la El" cu suflet deschis, fără prejudecăți", doar atunci reușind să recunoaștem, în Chipul lui Dumnezeu (...)
Inspirându-se din Evanghelia zilei, luată din Ioan, capitolul 6, Sfântul Părinte a dedicat reflecția din cadrul întâlnirii duminicale cu credincioșii, din Piața Sfântul Petru, semnificației "împărțirii", a "distribuirii" (...)
Va fi iarăşi o vară de muncă în Vatican, a treia ca pontif, pentru papa Francisc, care pentru luna august are în program să lucreze la pregătirea importantelor activităţi care îl aşteaptă din septembrie încolo. Dacă de aici la plecarea în Cuba, Bergoglio (...)