Astăzi, 8 noiembrie, Biserica îi sărbătorește pe Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, consideraţi în tradiţia creştină conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor în drumul spre Rai.Potrivit Sfintei Scripturi, Arhanghelul Gavril este cel care, trimis de Dumnezeu, i-a (...)
Meditație pentru Duminica a XXIV-a după Rusalii (a Învierii fiicei lui Iair) Ev Lc 8,41-56De câte ori ne rugăm, de câte ori citim Sfânta Scriptură, de câte ori intrăm într-o biserică, ne atingem de haina lui Isus. Este singurul adevărat moment de vindecare pentru rănile vieții noastre. (...)
În data de 8 noiembrie Bisericile de rit răsăritean îi comemorează pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril şi toate cetele Puterilor cereşti. Comemorând aceste fiinţe spirituale, cereşti, apar în mod spontan anumite întrebări, şi anume: cine sunt aceste creaturi cereşti sau îngerii (...)
Circa patruzeci de episcopi şi experţi în comunicaţii sociale din Conferinţele episcopale din Europa s-au întâlnit la Atena, la invitaţia ES Mons. Sebastianos Rossolatos, arhiepiscop de Atena, şi a Monseniorului Dimitrios Salachas, exarh apostolic pentru catolicii de rit bizantin (...)
Arhiepiscopul de Torino, împreună cu primarul și alți responsabili ai comitetului pentru expunerea Giulgiului, au prezentat programul evenimentelor care vor însoți din 19 aprilie în 24 iunie 2015 o nouă expunere a Giulgiului, în paralel aniversându-se și 200 de ani de la nașterea (...)