Dumnezeul nostru este unul care ascultă, care arată compasiune în fața lamentărilor, care nu rămâne impasibil în fața lacrimilor, care se lasă învins în fața rugăciunilor de cerere. Rugăciunile trec prin nori și ajung la El. Trebuie să ținem cont (...)
Una din operele cele mai frumoase şi mai fascinante din literatura universală este cartea Mizerabilii a lui Victor Hugo. Întâlnirea dintre Jean Valjean şi episcopul Bienvenu este momentul cel mai impresionant din carte. Omul lui Dumnezeu, deşi ştia că cel (...)
Despre virtutea cardinală a iubirii Toţi oamenii tânjesc după iubire, vor să se simtă iubiţi. Se pare că tocmai lipsa ei face ca ea să devină o temă din ce în ce mai prezentă în viaţa oamenilor. Se scriu foarte multe cărţi despre ea (...)
Despre virtutea teologală a speranţei În fiecare zi, atât în mass media cât şi în discuţiile personale, se vorbeşte mult despre criza economică. Într-adevăr, este o temă actuală, dureroasă, care preocupă. Sunt (...)
Noi celebrăm Înălțarea Sfintei Cruci, prin care a fost alungat întunericul și a revenit lumina. Celebrăm sărbătoarea Sfintei Cruci, și astfel, împreună cu Cel Răstignit, suntem înălțați și ridicați și noi. De fapt, ne dezlipim de pământul păcatului (...)